Colaje de Oracol (III)

33. La ce te gândeşti în acest moment ?
- Suzana P. (Su-e): Crezi că mai şi gândesc ? E greu pentru mine !
- Aurelian L. (Lipova): La o pizdă.
- Daniela L. (Ponei): Te interesează ? La pelicani.
- Ciprian P. (Cip): Cum să-l spânzur pe tipul la care se gândeşte Alina.
- Magdalena C. (Albişoara): La teza de matematică (să-mi sufli).
- Daniel A. (Gîscanu): Mă gândesc dacă vine maică-mea la consultaţii în seara asta.
- Mădălina G. (Chick Corea): La un tip blond.

34. Un subiect…la liberă alegere.
- Daniela L. (Ponei): Ia din faţă !
- Luiza O. (Junior): Hai Craiova ! Omletă ţi le fac.
- Nicolae B (Nicu): Spune-i celei de la 13 să mintă mai puţin.
- Cristian I. (Ţuc): Dacă-ţi dau una, îşi scapă peştele din gură.
- Marian V. (Dinţosu’): Îmi place să urmăresc zborul pelicanilor.
- Dragoş V. (Cioc): Idem 1, 2, 3, … , 36, 37. În plus, Panţalie nebunul/ Trage cu tunul / Şi împuşcă raţele / Şi mănâncă maţele.
- Mircea P. (Ciot): Îmi eşti un băiat simpatic, dar eşti prea mic de înălţime (şi aş vrea să ne întâlnim la examen).

36. Ce faci când n-ai ce face ?
- Angela R. (Creaţa): Mă dau cu sania.
- Paula B. (Alencar): Stau pe prispă şi mănânc cărămizi. Mă plictisesc.
- Nicolae B (Nicu): Fac ce pot.
- Vianora C. (Pupu): Mă plimb prin frigider. Sar după capelă.
- Daniel L. (Trombo): N-ai ce face când ce faci ?

38. Băieţii despre fete, fetele despre băieţi
- Loredana V. (Gotu): Sunt nişte porci ! (Ştii bancul cu porcii ?)
- Paula B. (Alencar): Nişte M…mă abţin.
- Mădălina D. (-): Sunt nişte pule, fireşte, nu toţi.
- Luiza O. (Junior): Nişte tâmpiţi, nişte cretini care merită numai pumni în…coaie.
- Nicolae B (Nicu): Nişte curve care merită trase de mamele.
- Mihail D. (Mimi): Fetele frumoase sunt frumoase, celelalte sunt fete.

40. Ai idee ce este dragostea ? Nu prea sunt documentat.
- Paula B. (Alencar): Este o…ceva.
- Alina C. (Ţuţu): Nu sunt nici eu prea documentată (Iau lecţii seara).
- Aurelian L. (Lipova): Da. Bătălie la etaj, ca să câştigi parterul.
- Daniela L. (Ponei): Mai documentează-te întâi şi după aceea îmi explici şi mie.
- Gabriel P. (Calu): Îţi dau o carte să te documentezi.
- Cristian I. (Ţuc): Un tip şi o tipă care se sărută.
- Vianora C. (Pupu): Şi vrei să-ţi spun eu ? Nu, că bagi în gură.

41. Zic eu că la vârsta noastră verbul „a iubi” nu prea există. De aceea am să pun întrebarea în alt fel. Îţi place de vreo persoană de sex opus ?
- Aurelian L. (Lipova): Mă dete-n scula mea.
- Gabriel P. (Calu): La vârsta voastră nu, dar la a mea, da.
- Mădălina V. (-): Da te interesează de pe cine ?

44. Făcând o acoladă, ce fel de fete/băieţi crezi că ţi s-ar potrivi ?
- Daniela L. (Ponei): Tu ai fi soţul ideal. Toată vesela ţi-aş sparge-o în cap dacă nu m-ai asculta. Cred că ne-am bate reciproc ca nişte nebuni.

52. Ce ai zice dacă i-ai da nişte sfaturi ?
- Aurelian L. (Lipova): Da. Să nu mai stai capră şi să nu mai ei muie.
- Daniela L. (Ponei): Îţi spun o chestie, rămâi perplex. Ia din faţă !
- Cristina N. (Aida): Sfaturile nu folosesc nimănui; numai exemplele.
- Simona C. (-): Nu consider că am ajuns la vârsta la care să dau sfaturi.
- Nicolae B (Nicu): Să-mi dai să copiez la teză la mate.
- Dragoş V. (Cioc): Să nu mai fi, uneori, spărgător de gaşcă. Să fi mai activ la fete. Să nu fi chiar aşa timid. Să nu mai „toceşti” că-ţi sar creierii din cap. Să te apuci de handbal. Să te laşi de prostii.
- Marinică D. (Raţă): Te sfătuiesc să mai creşti puţin.

Colaje de Oracol (II)

14. Ce anotimp îţi place ?
- Ciprian P. (Cip): Vara, că mă duc la solar.
- Florin A. (Grecu): Toate, în afară de cele 4 anotimpuri.

15. Oricât de ocupaţi am fi, tot ne mai rămâne timp liber. Deci, cum îţi petreci timpul liber ?
- Darius I. (Ştrul): Fac labă.

18. Cu care dintre eroii filmelor ai vrea să semeni ?
- Cristian I. (Ţuc): Cu Conductă Ion, Gogu de la irigaţii.

24. Să lăsăm cele pământeşti şi să ne aruncăm ochii pe undeva…pe sus. Ce-ţi sugerează bolta cerească ?
- Emma I. (-): Un albastru infinit plin de enigme.
- Dragoş V. (Cioc): Un albastru care-l acoperă pe Dumnezeu.
- Florin A. (Grecu): Pământul întors pe dos.

25. Ce fel de nopţi adori ?
- Simona S. (Simalaie): Noaptea dorm, nu am timp să mă plimb pe străzi.
- Daniela M. (Moca): Cele colorate. Mă înţelegi, nu ?
- Mihaela S. (Miki): Nopţile sunt făcute pentru a dormi, în nici un caz pentru a sta să le admiri.

26. Şi acum…o perspectivă în viitor. Imaginaţia trebuie lăsată slobodă. Cum crezi că o să ne prezentăm în secolul, mileniul următor ?
- Loredana V. (Gotu): Foarte zăpăciţi.
- Anca C. (Ponei II): Cred că vom arăta cu o droaie de plozi pe lângă noi.
- Gabriel D. (-): Ceva cu nişte capete mari şi cu mult creier.
- Gigi I. (Olteanu’): Vom cuceri 3 titluri de campioană mondială. Iată echipa României din 1990. Neamţu, Pintilie, Dani, Ţuc, Geană, Eu, Dragoş, Anghel, Rică, Banu, Vîlcu.

28. Încă o temă ce nu poate lipsi dintr-un Oracol. Tema sportivă. Practici cumva un sport ? Care ?
- Daniela G. (Grigo): Aruncarea cu privirea, dar nu obţin nici un rezultat decât poate o intrare din plin într-un stâlp de beton.
- Alina C. (Ţuţu): Nu practic nici un sport (în afară de cel de pat).

30. Ca să nu amintesc ceva despre fotbal, ar însemna să fiu privit urât de băieţi. Cum nu vreau să am conştiinţa încărcată, ce părere aveţi despre fotbal ? Vă pasionează ?
- Cristian L. (Potco): Nu prea. Ne crăcănează.
- Gigi I. (Olteanu’): Foarte mult. Tu ai pus imagini cu Steaua (Iordănescu). Ai greşit. Ţi-am mai zis-o şi ţi-o mai zic: pentru toată lumea, clar că mai bună e Craiova.
- Anişoara R. (Codiţă): Să nu aud de acest sport oribil.

31. Ce sporturi te atrag ?
- Paula B. (Alencar): Tenisul de câmp, volei submarin, săritura în grosime.
- Daniela G. (Grigo): Săritura în coşciug.
- Alina C. (Ţuţu): Absolut nici unul (în afară de cel de pat).
- Florin A. (Grecu): Aruncarea cu privirea după fete.

Colaje de Oracol (I)

6. Sunteţi sinceri întotdeauna ? În ce cazuri sunteţi sinceri ?
- Gigi I. (Olteanu’): În fotbal. Sincer că mai bună este tot “U”.

7. Cum îţi place să te plimbi ?
- Suzana P. (Su-e): În pielea goală ! Ce întrebare !
- Carmen R. (Muppets): Ca brânza. Adică călare pe o pisică, cu câinele în cap şi cu amantul în braţe.
- Anca C. (Ponei II): Depinde de florile mărului.
- Mihail D. (Mimi): În doi. Când doi tineri se iubesc, sexul nu contează.

8. Pe unde te plimbi ? Unde ţi-ar plăcea ?
- Paula B. (Alencar): În pustiu mi-ar plăcea să mă plimb, dar până în prezent nu pot decât pe unde se poate.
- Suzana P. (Su-e): De obicei, o iau pe Calea Lactee şi ajung la Venus (nu staţiune, cu planetă); dacă nu, îmi iau câmpii (pe câmpuri).
- Carmen R. (Muppets): De obicei, depinde de mine (nu întotdeauna). Pe unde apuc, pe unde vreau, pe unde îmi place. Mai precis, de la meridianul de 0⁰ o iau la stânga, până la paralela de 75⁰-02”, apoi mă arunc în ocean, înot ca peştele (mă transform în amfibie) şi deodată…dau cu capul de ceva tare şi imens. Cred că este o stâncă dar…m-am înşelat: eşti tu !
- Gigi I. (Olteanu’): La munte şi în Craiova. Cum să mă plimb ? Cu 10 km/h.
- Sorin N. (Şobo): Pe faleză, pe lună şi pe Marte.
- Mihail D. (Mimi): Într-o pădure, la marginea realului. Să pot trece în fantastic.

9. Îţi place singurătatea ?
- Suzana P. (Su-e): Singură cu cine ? Singură, singură nu-mi place. Dar singură, singură, singură, singură…nici atât.

10. Ce este melancolia ? Ai fost vreodată melancolic(ă) ?
- Carmen R. (Muppets): Melancolică ? Doar când mi-a căzut o cărămidă în cap sau ceva asemănător (tare, în orice caz) am fost „melancolică”. Sau, în alte cazuri, când mă gândesc la nemurirea sufletului şi la tine !

11. Dar să abordăm şi alte subiecte. Îţi plac animalele ? Care ?
- Daniela G. (Grigo): Animalele din plastic pentru cei mici.

12. Noi trăim în mijlocul naturii. Însă, fiecăruia îi place un anume gen de natură. Care ?
- Gabriel D. (-): Da. Mai ales pozele.
- Mihail D. (Mimi): Natura naturală.

13. Îndrăgeşti florile ? Care ?
- Daniela G. (Grigo): Toate, mai ales cele din plastic sau din hârtie.
- Alina C. (Ţuţu): Îmi place la nebunie rapiţa.
- Carmen R. (Muppets): Of cours my horse. Toate tipurile, în afară de „Ciulinii Bărăganului”.
- Cristian L. (Potco): Îndrăgesc plantele carnivore şi mătrăguna.
- George G. (Benoclu): Trandafirii, pentru că înţeapă.

Isterizarea naţională

A înnebunit lupul. Ce văd astăzi în jurul meu şi în ţară nu poate decât să-mi producă o perpetuă stare de greaţă.
Alegerile în desfăşurare, pentru structurile de conducere ale universităţii, au scos la iveală putreziciunea unui sistem totalitar. Biserici, bisericuţe, şuşoteli pe la colţuri, ameninţări, şantaj, insulte, jigniri şi toată gama aferentă. Noua metodologie de alegeri, concepută special pentru fraudare, a născut dispute şi suspiciuni. Votul pe listă nu poate conduce la nimic bun, ceea ce a fost deja demonstrat în sfera politicului. Degeaba s-a chemat comisie de investigaţie de la Minister. Culoarea politică rămâne aceeaşi.
Pe mine unul, mă sperie influenţa covârşitoare a politicului în structurile universităţii. Lista „comandată”, care a circulat liber prin toată instituţia, a ieşit în proporţie de 98%. Nu-mi explic de unde acest procent zdrobitor. Se vede că munca de lămurire a fost extrem de convingătoare. Am sperat eu altfel, dar mi-am dat seama că degeaba mă bat singur de muscă. Credeam că lumea s-a săturat să fie condusă de grupuri de interese, dar se pare că asta este exact ceea ce se doreşte. Ce să mai zic ?  Vom avea acea structură de conducere pe care o merităm.
Scandalurile interne, în care înotăm de ceva vreme, nu sunt decât extensia micro a scandalului macro din întreaga ţară. Lupta pentru ciolan a scos la lumină o clasă politică dispusă să treacă peste cadavre pentru a-şi proteja interesele proprii şi ale clientelei. Guvernanţii fac greşeli după greşeli iar media vuieşte.
Poziţia oarecum distorsionată a unei mari părţi din media de multe ori mă face să zâmbesc amar. Zi de zi apar noi subiecte de despicat cu mult aplomb, uneori până la ridicol. Insistenţa multor jurnalişti de a smulge o declaraţie pe gustul lor diferitelor personaje devine de multe ori agasantă.
Toate acestea mă conduc cu gândul la o naţie de isterici. Mulţi ţipă sau guiţă, iar problemele de fond rămân nerezolvate. Europa, încetul cu încetul, începe să-şi ia mâna de pe ţara asta şi parcă văd că în curând vom fi expulzaţi definitiv pe uşa din dos. Şi atunci la ce bune toate sacrificiile făcute până acum ?
România îşi complică singură existenţa întrucât aceasta este gena ei. Gena unui popor chinuit şi oropsit care nu simte că trăieşte cu adevărat dacă nu se dă niţel în stambă. O naţie care nu-şi poate găsi liniştea decât dacă aduce biruri de sacrificiu. Un neam pentru care fiecare gură de libertate a lăsat în urmă dezastru, lacrimi şi cadavre. Un copil al străzii pentru care sigurul scop în viaţă este supravieţuirea cotidiană, ziua de mâine fiind doar o simplă speculaţie.
Păcat…şi dezarmant totodată. Întrucât nu am ce lăsa copiilor mei. Nici măcar libertatea spiritului. Şi în nici un caz libertatea trupului.

Fraudisimo

Alegerile în structurile de conducere ale Universităţii (Consiliul Profesoral, Senat, Rector) au scos la lumină întreaga mizerie a acestui sistem putred şi găunos. Bătăi publice între distinşi profesori, acuze şi insulte, biserici şi bisericuţe, jocuri de culise, aranjamente, coaliţii, pacturi, şantaje şi alte alea.
Nucleul dur al conducătorilor din umbră a luat-o în freză încă de la primele alegeri, adică cele pentru Consiliul Profesoral. Mulţi au ratat o primă accedere în structurile de conducere. Simţind că le fug scaunele de sub fund, au trecut la contraofensivă astfel încât, peste noapte, s-a modificat metodologia de alegeri, chipurile în urma unei adrese din partea Ministerului. Adresă care, conform gândirii Caragialiceşti, există dar lipseşte cu desăvârşire. Eu unul, simplu elector, nu am găsit-o pe site-ul Universităţii.
Până la această lovitură de teatru, metodologia de alegeri era cât de cât clară şi oarecum transparentă. Fiecare facultate îşi alegea proprii reprezentanţi în Senat. În urma presupusei adrese din partea Ministerului, alegerea reprezentanţilor în Senat trebuie făcută de către membrii întregii Universităţi. Altfel spus, un cadru didactic de la o anumită facultate trebuie să voteze şi pentru celelalte facultăţi. Adică în loc de 4-5 ştampile (arondate pentru fiecare facultate în parte) va trebui să pui vreo 60. Mă întreb dacă o să ajungă tuşul.
Este pur şi simplu absurd. Sunt la vreo 800 de cadre didactice în întreaga Universitate. Nu poţi avea pretenţia de a-ţi cunoaşte toţi colegii. Pe cine vei vota când vei descoperi pe buletinele de vot nume de persoane necunoscute ? Se testează cumva comasarea viitoarelor alegeri parlamentare şi prezidenţiale ?
Substratul este altul. Dinozaurii, care şi-au văzut funcţiile clătinate după primele alegeri, prin neintrarea în Consiliul Profesoral, încearcă să-şi câştige voturile prin intermediul „prietenilor” împrăştiaţi prin toate facultăţile. Altfel spus, dacă colegii lor de catedră nu-i mai doresc, o să-i vrea gaşca. Important este să le iasă numărul de voturi.
Încă un demaraj grosolan.
Cineva care are conştiinţa curată şi vrea să promoveze doar pe cei care merită, nu are altceva decât să anuleze votul. Întrucât şi pentru că, conform altei reglementări fabricate în spatele uşilor închise, votul este valid numai dacă pe buletinul de vot există un număr fix de ştampile, atât cât este arondat pentru fiecare facultate în parte. Nici mai multe, nici mai puţine. Orice abatere de la acest număr fix de ştampile conduce la anularea votului.
Absurditatea acestei reglementări este următoarea…Dacă eu cunosc doar un candidat de la o facultate în care am încredere şi ştiu că este bun profesionist şi vertical din punct de vedere moral, ca să pot să-i dau votul, trebuie să votez şi alte persoane necunoscute care apar pe buletin, până la întrunirea numărului fix de reprezentanţi la care are drept facultatea. Păi decât să bag în Senat pe nu ştiu ce tercea-bercea, mai bine anulez votul şi ştampilez în draci toate căsuţele de vot, până se termină tuşul.

Să-mi bag cracii…M-am săturat.

Kamikaze

Nimic nou în evoluţia evenimentelor din ţară. Aceeaşi Mărie cu altă pălărie. Dezinformări, manipulări, diversiuni şi eterna luptă pentru putere. Lipsa de imaginaţie a politicului aduce în prim plan aceleaşi scenarii, se folosesc aceleaşi fumigene şi se mizează tot pe naivitatea acestui popor debusolat.
Lupta surdă dintre Putere şi Opoziţie îşi aruncă lăturile în stradă, pe sticlă şi în presa scrisă. La fel ca în timpul dominaţiei romane, gloatei i se oferă circ, gladiatori şi „sânge”. Iar lumea acceptă cu seninătate capul lui Moţoc.
La fel ca în ’89, întreaga nemulţumire a poporului român a început spontan, iar confiscarea mişcării de către politic nu întârzie să se înfăptuiască. Reţeta este probată şi verificată aşa că de ce să nu fie refolosită ?
Este o criză de sistem. Lumea s-a săturat de orice înseamnă politică actuală. Poporul este sătul de politicieni, demagogi şi demagogii, promisiuni deşarte, pile şi relaţii, corupţie, ameninţări, taxe, clientele, condiţii de viaţă.
Dacă iniţial vedeam în protestele de stradă o mişcare spontană, vocea asupriţilor şi a nemulţumiţilor, strigătul de disperare a celor care nu mai pot sau nu mai vor să suporte, escaladarea evenimentelor din ultimele zile mi-a întărit convingerea că încetul cu încetul, întreaga revoltă este acaparată politic.
Scoaterea în şuturi din mulţime a celor care doreau sau erau puşi să scandeze împotriva Opoziţiei nu este decât dovada clară a manipulării. Poate a fost mâna Puterii, pentru a denigra caracterul spontan şi social al protestelor şi a-i da tentă politică sau poate a fost o încercare nefericită a Opoziţiei de a acapara mişcarea socială. Nu ştiu. Probabil se va cerceta.
Apariţia acestui tânăr locotenent în Piaţa Universităţii, însă, este o mare nucă în peretele protestatarilor. Un kamikaze autohton. Nu pot să cred că un tânăr de 27 de ani, cu un salariu mai mult decât decent şi o funcţie bună în armată îşi poate băga capul în laţ în baza unor principii morale. Este absurd. Ilogic. La prima vedere, sigur. Acest român este sprijinit din umbră. Întrebarea este cine îl susţine. Puterea ? Posibil. Ce altă susţinere mai motivantă decât comandantul suprem poate aduce însemnele armatei în mijlocul protestatarilor ? Scopul ? Declararea anarhiei şi înăbuşirea protestelor în sânge. Opoziţia ? De ce nu ? Pregăteşte Opoziţia o lovitură de Stat ? Altfel spus…Atenţie ! Un grup de ofiţeri ai Armatei române „lucrează”. Fantastică similitudine cu ceea ce s-a întâmplat odinioară în România.
Sigur, vor curge tone de cerneală şi televiziunile ne vor aburi în continuare (nu pot să nu observ tenta părtinitoare a mediei, pentru o parte sau alta a protagoniştilor) iar noi ne vom fi primit porţia de circ şi viaţa îşi va urma cursul firesc. Ne vom lăuda cu o altă „revoluţie” la televizor şi o altă clică de fomişti politici vor suge în viitor sângele naţiei.
Din păcate, la fel cum se zice că daca nu ai cont pe FaceBook, nu exişti, la fel şi dacă nu eşti afiliat politic, nu contezi. Lupta pentru putere naşte monştrii.

Caşcavalul de Urgenţă

Sistemul de sănătate, în general, se află în colaps. Singurul lucru care funcţionează în acest sistem, şi funcţionează bine, este asistenţa medicală de urgenţă. Sistem de urgenţă devenit performant prin „copilul” lui Raed Arafat. Iar SMURD nu este o instituţie privată, ci un serviciu public integrat.
Pentru sistemul de urgenţe din România „caşcavalul” alocat de la Stat reprezintă cam 5 miliarde de euro. O halcă mult prea tentantă pentru băieţii deştepţi. Cum naiba să rateze această felie grasă? Şi cum se întâmplă în astfel de situaţii, portavocea României ia poziţie. Sigur, afacerile perfectate în laboratoarele Puterii, se pun la punct în spatele uşilor închise numai că, de data aceasta, găselniţa a răsuflat înainte de vreme. Asemeni unui prematur născut sau nu prin cezariană.
Făcând parte din tagma intelectualilor, acea categorie socială greu de convins, refuz să mă las prostit. Ceea ce contravine politicii guvernamentale. Dar acest aspect nu va mai fi o problemă în viitor. Educaţia a fost făcută varză. Urmează sănătatea şi apoi celelalte categorii de intelectuali. Într-un final apoteotic, România va rămâne doar cu „prostimea”. Scenariul optim pentru implementarea afacerilor clientelei politice.
Conflictul mediatizat dintre protagonişti a adus în prim plan nu o divergenţă de opinii, ci un atac personal. Nu sistemul de urgenţe a fost mărul media al discordiei, ci omul Arafat. Care probabil a deranjat şi acum trebuia să şi-o ia în freză. Şi a deranjat serios afacerile sus-puşilor de a trebuit să fie tras de urechi chiar de către preşedintele statului. Care nici acum nu îmi este clar în ce calitate a intervenit telefonic. Ca cetăţean sau ca preşedinte de stat ? Bănui că s-a dorit o poziţie cetăţenească din moment ce personajul a fost cel care a solicitat să fie introdus în direct la televiziune. Dar ce te faci că se bate cap în cap cu acea remarcă uluitoare pe care o citez din memorie: ”Când vorbeşte un preşedinte, e bine să taci”. Frate, îţi stă mintea în loc !
În altă ordine de idei, privatizarea din sănătate nu este deloc benefică pentru contribuabilul de rând. Nu în forma propusă pentru dezbaterea publică. Şi argumentez.
Unu. Se desfiinţează cele 42 de case judeţene pentru sănătate şi rămân doar 7-8 operatori privaţi. Încerc să înţeleg. Aceşti operatori vor prelua atribuţiunile caselor de asigurări de sănătate pentru fiecare judeţ în parte (ceea ce, conform unui calcul matematic simplu, înseamnă 8 x 42 = 336) sau această schemă este gândită, tacit, pentru mult trâmbiţata regionalizare a României ? În a doua situaţie, chiar nu îmi convine să mă deplasez la Galaţi, Focşani sau Buzău pentru a-mi rezolva problemele cu casa de asigurări de sănătate.
Doi. Direcţionarea fondurilor de sănătate către operatori privaţi presupune ca serviciul de sănătate de stat să nu mai aibă resurse suficiente pentru finanţare. În primă fază, dacă dă maşina peste mine, ar trebui să-mi impun să rămân conştient pentru a suna repede acasă ca să mi se aducă faşe, tampoane, atele, pastile şi alte accesorii necesare pentru o intervenţie medicală.
Trei. Fiind mai mulţi operatori pe piaţă, conform conceptelor de marketing, ai posibilitatea de alegere. Corect. Ce te faci însă, dacă te afli în sala de operaţie, cu jumătate de creier distrus şi, pentru intervenţie ţi se cere o sumă de bani de care nu dispui ? Îţi strângi rămăşiţele de creier într-o tăviţă şi te deplasezi frumos la alt operator care nu are pretenţii financiare mari ?
Şi seria argumentelor ar putea continua.

În loc să se facă praf şi ceea ce merge bine în România mai bine s-ar construi mai multe staţii de urgenţe şi spitale, mai ales în zonele greu accesibile, astfel încât toată lumea să poată beneficia de servicii medicale prompte şi de calitate, de la un singur operator şi nu de la j’demii, de să nu mai ştii la cine să apelezi în caz de nevoie. Astfel ajuţi cetăţeanul de rând şi nu făcând varză un sistem care chiar merge. Şi sigur, poţi îmbunătăţi sistemul, dar nu la maniera aceasta.

Chimia sărutului

Nimic nu se compară parcă cu un sărut pasional. Nu-mi dau seama dacă este mai puternic decât actul sexual propriu-zis. Probabil că intensitatea sărutului depinde de configuraţia mentală a fiecăruia dintre noi. Unii sunt adepţii finalizării imediate, alţii savurează la maxim momentul şi amână, pe cât posibil, descătuşarea energiilor cumulate. Unii o fac mecanic, alţii pasional.
În virtutea apropiatei întâlnirii cu foştii colegi din gimnaziu, amintirile m-au surescitat şi mi-au aglomerat cotidianul. Cotidianul, dovedindu-se prea strâmt pentru abundenţa de imagini mentale, a permis gândurilor să-mi invadeze visele. Iar în vis am avut parte de un sărut răvăşitor. Nu pot descrie în cuvinte câtă pasiune am putut resimţi. Câtă dorinţă şi ce descătuşare de energie. Un sărut ireal, o atingere de buze care m-a cutremurat dincolo de vis. O străfulgerare resimţită parcă în fiecare fibră a trupului. Uluire, surprindere, uimire, beatitudine, iubire. O stare dumnezeiască. Elixirul dragostei şi nectarul iubirii.
Sau poate că acest sărut consumat necondiţionat în vis nu este decât o lucrare malefică subconştientă. Sărutul interzis. Refularea dorinţei neîmplinite de pe timpul când aveam 14 ani.
Ceva, totuşi, nu se potriveşte. Femeia din vis, copila de altă dată, nu mi-a atras cu nimic atenţia pe când eram colegi. Mai mult, nu a avut încă loc întâlnirea cu foştii colegi astfel încât să invoc o atracţie conjuncturală.
Se zice că atracţia între parteneri este în mare măsură de natură chimică. Eliberarea de feromoni şi de formoni contribuie din plin la cuplarea a 2 fiinţe umane dintr-o mare de oameni. Nici nu trebuie să cauţi prea mult într-un grup, întrucât reacţiile chimice apropie negreşit potenţialii parteneri.
Un vis bizar, căruia nu îi văd logica. Sau poate că acesta poate fi explicat prin prisma psihologiei. Sau a patologiei. Chiar nu ştiu. Poate că întâlnirea planificată cu foştii colegi îmi va dezvălui multe din chimia acestui sărut mental atât de covârşitor. Dacă feromonii şi formonii îşi vor cere tributul la întâlnire atunci, cu siguranţă, nu ştim nimic despre chimia sărutului şi despre ramificaţiile acestuia în subconştientul uman.

Toamna se numără…

…bobocii, zice vorba. Vai mama lor, după cum le-a pregătit Ministerul aşternutul. Încă o generaţie de sacrificiu. Stau şi mă întreb câţi copii vor mai trebui sacrificaţi pentru a se ajunge de unde s-a plecat. După cum văd eu, încetul cu încetul se ajunge la acelaşi sistem de învăţământ care funcţiona bine mersi înainte de ’89. Departe de fi perfectibil, totuşi, era mult mai bun decât cel de acum.
Azi începe un nou an preuniversitar. Sigur, exceptând şcoala generală primară unde cât de cât se mai păstrează aparenţele momentului festiv, începând cu clasele terminale de şcoală generală şi, mai ales, cu sistemul liceal, momentul începerii anului şcolar seamănă tot mai mult cu atmosfera acelor cluburi de fiţe în care, odraslele parveniţilor fac tot posibilul să epateze.
De dimineaţă autobuzul era plin de liceeni. Frumoasă privelişte. Am văzut frizuri moderne, ţoale de firmă, unghii false, machiaje, inele, bijuterii, accesorii de ultimă generaţie. Incinta strâmtă a autobuzului s-a umplut de miresme a fel de fel de parfumuri şi deodorante şi de limbajul colorat specific vârstei. O imagine care ar face să pălească orice prezentare de vip-uri. Au lipsit florile însă. Nu am văzut un amărât de buchet. Un simbol perimat pentru profesorul care se chinuie la catedră ani de zile.
Ştiu, sunt cârcotaş. Am ajuns ca părinţii mei. Să şuşotesc şi să critic generaţiile, vremurile şi societatea. Şi sigur voi ajunge ca bunicii mei, cu acelaşi laitmotiv “Eheee…pe vremea mea…”.
Acest nou început de an şcolar mi-a răscolit cotloanele minţii. Crâmpeie de amintire, imagini fracţionate, flash-uri de când eram “boboc” într-o nouă colectivitate de colegi. Uniforma prea strâmtă, moştenire de la fratele meu, pantofii noi, pe care îi purtam doar la evenimente deosebite şi care mereu mă băteau, precum şi nelipsitul buchet de flori pe care îl ţineam în mână ca pe un par. Se cânta şi imnul de stat pe atunci. În prima zi se făcea cunoştinţă cu viitorii profesori cu care urmam să ne tocim coatele pe bănci. De regulă, mai toţi erau prezenţi. Şi fiecare avea ceva de zis, chiar şi numai două-trei vorbe de încurajare pentru acei copii care urmau să le treacă prin mână.
Acum, nimic nu se mai păstrează din zilele festive de odinioară. Prima zi de şcoală a devenit o mostră de kitsch comportamental şi vizual-vestimentar. O manieră de epatare a grobianismului autohton. O imagine fidelă a vremurilor actuale, a societăţii, a culturii şi a educaţiei personale.
Şi ce mă disperă cel mai mult în prezent, rezumându-mă strict la semnificaţia zilei, este politizarea începutului de an şcolar. Mi-e şi scârbă să mai dau drumul la televizor ca să-i văd iar şi iar pe aşa zişii aleşi ai neamului dându-se în stambă la astfel de evenimente. Dar poate că anul acesta îşi vor lua cu toţii o zi de concediu şi-or sta naibii în banca lor. Carasul trage bine la baltă iar grătarele sunt numai bune pe o astfel de vreme…
Cine ştie ? Sper şi eu…

Man To Man

Am ajuns şi la prima discuţie ca de la „bărbat la bărbat” cu juniorul. Am tot amânat evenimentul considerând că nu este suficient de copt pentru a pricepe o astfel de discuţie. Sincer, nu ştiu cât a priceput din tot ceea ce am încercat să-i explic. Evenimentele ulterioare vor confirma sau infirma „calitatea” vorbelor mele.
I-am vorbit despre responsabilitate şi despre consecinţele faptelor noastre. Despre prietenie, familie, iubire. Despre viitorul pe care fiecare şi-l plămădeşte prin acţiunile şi atitudinea prezentă. Despre răspunderea propriilor fapte. I-am povestit despre tentaţii, anturaje, influenţe negative. Am vorbit despre femei, droguri, ţigări, băutură.
Am încercat să-i explic de ce sunt, poate, mai „dur” uneori cu el. De ce, uneori, o protejez mai mult pe soră-sa, mult mai mică decât el.
Nu pot face diferenţieri între proprii mei copii. Îi iubesc la fel de mult. Fiecare vârstă, însă, are metode specifice de educaţie. Aşa consideram până nu demult. Acum încep să am dubii.
Adevărul este că sunt căcat tot la cur în ceea ce priveşte educarea copiilor. Îmi este frică să nu cresc nişte viitori rataţi. Să nu ajung în situaţia să-l car în cârcă pe junior beat mort de prin baruri sau să o culeg pe junioare de prin dosul boscheţilor.
Îmi este groază de ce ar putea rezulta din nişte copii „necontrolaţi” şi poate de aceea exagerez uneori în procesul de educare.
În momentul de faţă trag prima linie. Fii-meu începe clasa a 5-a. Mă uit la ce am realizat până acum şi nu sunt pe deplin mulţumit. Prea mult l-am protejat, prea mult l-am cocoloşit, prea puţine responsabilităţi i-am acordat. Îmi dau seama că nu este deloc pregătit să facă faţă provocărilor vieţii.
Undeva am greşit. Cam bănuiesc unde am zbârcit-o şi voi face tot posibilul să remediez situaţia. Sper să nu fie prea târziu. Mai zilele trecute, juniorul îi explica maică-sii că eu îl iubesc mai puţin întrucât este stângaci, deci altfel decât alţi copii. De aceea fac diferenţieri între el şi soră-sa. A durut a naibii de rău.
Un lucru este cert. Trebuie să-i acord mai multă încredere şi mult mai multă atenţie. Trebuie să mai renunţ la aşteptările proprii şi să am încredere că educaţia pe care o primeşte este corectă. Trebuie să am răbdare cu el. Trebuie să mă re-împrietenesc cu propriul meu copil. Trebuie să fiu ceea ce sunt. Tată.
Greu, foarte greu…deseori mă întreb dacă am fost, sunt sau voi fi pregătit pentru o astfel de „meserie”.