Tom&Jerry Reloaded

Nici prin gând nu-mi trecea ca DVD-urile lansate pe piaţă să producă, şi nu sunt departe de adevăr când afirm aceasta, atâta isterie.
Ciudat cum românii, deşi pot descărca tone de filme de pe net, se îngrămădesc cu atâta ardoare să-şi procure DVD-urile cu pricina. Ce au în plus acestea? Un design adecvat lipit pe suportul magnetic şi o traducere a dialogurilor în limba română. Şi sigur, se apropie Sărbătorile de Iarnă iar românul, învăţat să fie darnic măcar o dată pe an sau pur şi simplu dorind să-şi spele păcatele de peste an, dă năvală să procure micuţilor neglijaţi constant o bucată de plastic frumos desenată, în speranţa că li se vor ierta toate cele.
Cumpăr constant copiilor cele necesare pentru a avea o copilărie plină. Nu o fac din snobism ci, speriat doar de mizeria pe care o văd zi de zi atât pe net, cât şi pe tarabe. Decât să-i las să caute pe net desene animate şi accidental (sau nu), să dea peste site-uri destinate adulţilor, prefer să le selectez eu bagajul informaţional necesar educării şi creşterii armonioase. DVD-urile cu Tom&Jerry mi se par o iniţiativă lăudabilă din partea trustului care le difuzează. Că maniera de management lasă de dorit, asta este altă poveste. Nu cred că nu au existat nişte minţi luminate care să preconizeze impactul de piaţă a acestor DVD-uri. Dar cum trăim in România, era de aşteptat să existe carenţe în difuzare. Şi nu cred că proasta distribuţie nu a fost voită. Sunt atâtea lipitori care trebuie să sugă pe marginea succesului scontat.
Reuşisem să procur al 2-lea DVD. Mergeam liniştit spre casă, cu conştiinţa împăcată că pot oferi copiilor o oră de desene animate de calitate. Ceasul rău a făcut să ajung acasă fără obiect. Mi-a fost substituit. Culmea este că nu mi-a dispărut portofelul, care se găsea lângă DVD. Ca o ironie, aceasta s-ar încadra în categoria „ce mai fură românul”. Nu pot afirma că mă simt consternat, având în vedere faptul că bănuiesc cine ar fi făptaşul. Tot un copil. În această situaţie nu am ce să comentez. Nici măcar indignat nu mă simt.
În consecinţă, am început să bat drumurile spre sediul de distribuţie unde, alte (15-20) de persoane aşteptau nervoase ca trustul să mai scoată pe piaţă alte DVD-uri. Trecând peste remarcile răutăcioase gen „Ţi-ai drac’…le ţineţi în maşină şi le vindeţi la suprapreţ”, m-am aşezat şi eu cu speranţă la coadă. Nici azi nu au sosit. No, asta-i. Poate mâine.

Scârba de la patru

Aaaa…hmmmm…grrrrr…..eu sunt acela.
Întrucât i-am interzis băiatului meu să-i mângâie potaia. Din principiu. La câţi microbi poţi culege în palmă de la o simplă netezire a blănii unui patruped, i-am interzis categoric să aibă de-a face cu câini şi pisici. Indiferent că sunt maidanezi sau animale de companie. Evident…băiatul meu le scarpină cu o plăcere diabolică ori de câte ori nu sunt de faţă, dar asta este altă poveste.
Şi această simplă dar categorică dojană adresată feciorului, se pare că a produs traume psihice majore la nivelul cerebelului minuscul al stăpânei de patruped.
În mai puţin de o săptămână, bârfele au început să zboare cu aplomb în eter din magazinul de vis-a-vis, unde se întâlnesc toate ţaţele blocului, pentru a pune ţara la cale.
Astfel am aflat că scârba de la patru este şi mare beţiv, întrucât seară de seară se alimentează cu bere de la magazin, chit că îmi iau bere doar vinerea, pentru a mai spăla din praful săptămânal. Nu că ar fi o problemă, dar uite, în loc să-şi plătească la timp întreţinerea, aruncă banii pe băutură. Sigur, dacă scârba este beţivă, musai trebuie să fie şi afemeiată, că a fost zărită în oraş cu nu ştiu ce femeie obosită agăţată de gât. Sigur e vorba de mătuşă-mea, care are un stil mai mămos atunci când vine vorba de nepoţi.
Ba am aflat că sunt şi bătăuş, că uite, nevasta-mea are vânătăi pe braţ. Exact acolo unde s-a pocnit cu braţul de colţul mesei în încercarea de a culege ceva de pe jos.
Nu mai zic cât de tiran sunt faţă de copiii mei, întrucât îi cert pe stradă dacă fac vreo prostie şi cât de prost educaţi sunt aceştia întrucât, absorbiţi cu joaca, uită uneori să mai salute oamenii de pe scară.
Criza mondială nu numai că afectează serios mase întregi de oameni necăjiţi, dar se pare că a devenit şi un liant excelent pentru reiterarea moravurilor uşoare de curte veche. Fără serviciu, fără viitor, fără gologani în buzunar, oamenii trebuie să-şi umple cu ceva prinosul de timp liber pe care Guvernul l-a oferit cu atâta generozitate mulţimii. Iar bârfa mizeră nu este decât pasul acela mic pe care omul l-a efectuat pe Lună, în vederea reproliferării primitivismului abject, atât din punct de vedere social, cât mai ales uman.

Ph.D – work preparation

De două săptămâni lucrez ca salahorul la dosarul pentru doctorat. A naibii muncă. Atâtea hârtii, hârtiuţe de începi să vorbeşti sigur. Teza trebuie listată în ţâşpe exemplare (şi nu are decât vreo 300 de pagini), rezumatul tezei de doctorat în (n x ţâşpe) exemplare, liste de lucrări, cereri de depunere, propuneri de comisie, fişe personale, CV-uri, lucrări în extenso, referate de apreciere, liste de specialişti care îşi dau cu presupusul, adrese, telefoane, contacte. Ba în română, ba în engleză de nu mai ştii care-cum în ce limbă trebuie redactată.
Deja am consumat vreo 10 topuri de hârtie iar de cartuşe pentru imprimantă, ce să mai zic…fără număr-fără număr. Şi dacă îţi mai face şi imprimanta figuri de îţi agaţă mai multe file sau le şifonează, parcă îţi vine să o izbeşti de toţi pereţii.
No, acum m-am mai şmecherit cu cartuşele (de departe cele mai costisitoare). Decât să tot pompez bani în fundul ăluia de mi le tot reîncarcă, am pus hotărât mâna pe seringă. Predestinată, de altfel şi pe care oricum o voi primi cadou după ce voi susţine teza. Nu ca să mă droghez, Doamne Feri. Doar pentru uz extern şi strict destinată umplerii de cartuşe. Da’ ce, ăştia de reîncarcă cartuşe pe bani sunt mai şmecheri ? Uite aşa află omul cum este tras în piept. Că în loc să reîncarce la capacitate maximă, o fac mai mereu pe trei sferturi. Unde mai pui că dintr-o rezervă de tuş, reîncarci de cel puţin 10 ori, la un singur preţ oficial de reîncărcare.
În fine. Nervi, oboseală, hristoşi şi dumnezei dar problema are şi faţeta aia dulce, când ţii în braţe un exemplar legat din teză sau din rezumat. Atât de frumoase, atât de muncite, atât de bibilite de parcă îţi pare rău să le dai mai departe. Ştiind că teza va zace prăfuită în vreun fund de sertar sau aruncată claie peste grămadă peste un alt maldăr de teze, mai mult sau mai puţin muncite, începi să fluieri a pagubă. Asta să fie singura pagubă.
Am cam terminat de aranjat dosarul. Mici amănunte pe ici, pe acolo. Aştept doar undă verde să le îngrămădesc pe toate într-un colet şi să le expediez acolo unde trebuie, nu înainte de a face discret semnul crucii.
Mai departe, zice lumea, cazi într-o apatie totală. După ce obiectul muncii a fost îndeplinit, teza susţinută şi titlul de doctor obţinut, majoritatea se trezesc ca din beţie. Fără acea muncă asiduă care te ţine ocupat de dimineaţă până seara, fără perspective imediate – având în vedere faptul că diploma ajunge la tine cam într-un an de zile, după ce dosarul trece prin alte zeci de mâini obosite şi minţi lehămeţite, fără acea adrenalină care îţi ţinea mintea în formă intri într-o perioadă dezamăgitoare, de iluzii spulberate şi de aşteptări deşarte. Până la primul şut pe care îl iei în părţile moi ale conglomeratului uman, la maniera „Ce bă, ţi-ai dat doctoratul şi acum te doare fix în…. Ia, la treabă, nu la întins mâna”.
Bucuros le-oi duce toate…Să de auzim sănătoşi.

Ph.D – first dissertation

Nu credeam să mai apuc susţinerea tezei. Acum 10 ani făceam primul drum la Cluj-Napoca pentru a mă înscrie la doctorat. În 4 ani am lichidat şi examene şi referate. Credeam că teza finală va urma firesc, la fel de repede. Nu a fost să fie. Şi nici nu doresc să dezgrop morţii. Important este faptul că am reuşit să susţin teza în Catedră. Cică asta ar fi adevărata susţinere. Acum se fac corecturile de fond şi plouă cu întrebări, sfaturi, sugestii. Eu unul nici măcar de astea nu am avut parte. Se pare că prezentarea a fost completă şi nimeni nu a avut obiecţii. Este oarecum frustrant. Obişnuit să fiu întrerupt după fiecare propoziţie, mă aşteptam să fiu asaltat şi să nu mai prididesc întrebărilor. Eram pregătit să parez orice întrebare creaţă din partea comisiei. Culmea însă…ora dedicată prezentării a decurs fără întreruperi şi cu un real interes din partea auditoriului. Auditoriu format din vreo 15 persoane (probabil toată catedra), în pofida faptului că mă aşteptam la maxim 5-6 persoane.
La câte susţineri de teze am participat, nu am observat ca cineva să-şi ia notiţe. La mine s-au luat. De asemenea, nu au fost întrebări de fond. Majoritatea comentariilor au vizat elemente de estetică a tezei. Gen, „Editura” nu se prescurtează „Ed.”, ci „Edit.”.
Punctul culminant a fost după susţinere când, trebuind să se stabilească comisia pentru susţinerea publică, profesorii au început să se certe între ei, fiecare dorind să se implice direct. Acum, nu ştiu dacă teza a stârnit un asemenea interes încât fiecare şi-a dorit să-şi pună semnătura, ca pe un gest de apreciere pentru ulterioara mea numire ca doctor, sau a fost vorba de un simplu calcul, având în vedere optarea pentru o comisie sau alta, în virtutea faptului că imediat după mine s-a mai susţinut o teză (destul de plictisitoare, din punctul meu de vedere).
Am fost felicitat. Pentru susţinere, pentru prestanţă, pentru maniera în care mi-am pregătit teza, pentru argumentele pe care le-am adus în discuţie. După susţinere, majoritatea celor prezenţi au încercat să-şi aducă aportul de apreciere. Iar senzaţia a fost de sinceritate şi nicidecum de periere, aşa cum se procedează de regulă. Oricum este poate ultima oară când mă mai intersectez cu profesorii din Cluj, aşa că nu-şi are sens excesul de zel laudativ din partea lor.
Nu am de ce să mă plâng. De unde am avut numai belele cu doctoratul acesta, în al 12-lea ceas se pare că toate merg strună. Şi zău dacă am făcut un efort în acest sens. Când este să meargă treaba, merge de la sine.
Mă pregătesc pentru susţinerea publică încrezător şi plin de energie. Susţinere care va avea loc în 2-3 săptămâni. Să-mi meargă atunci cel puţin cum mi-a mers şi acum. Doamne-Ajută.

Fantasy (II)

Era prea tarziu sa mai plec spre casa. La cat il stiu de orgolios, dupa cearta asta e in stare sa ma lase in mijlocul strazii. Tipa la mine si nu inteleg de ce. Oare stie ca noaptea trecuta m-am lasat umpluta de pula unui alt barbat? Nu, e imposibil.
Tipa in continuare. Inchid ochii. Il vreau. Vreau sa taca si sa ma sarute. Sa-i simt dintii in buzele mele.
E frig, iar ma tine in masina… Il las sa tipe, imi ating sanii, imi musc buzele… Nu ma vede. Imi reproseaza ca sunt prea rece. Vreau sa ii spun ca iau foc, dar ma opresc. N-ar intelege. Imi ridic fusta si ma mangai pe coapse. Nu imi place. Vreau sa o faca el.
In sfarsit a tacut. Am in continuare ochii inchisi. Ma visez patrunsa de el. Imi imaginez cum isi pompeaza sperma in fundul meu.
Imi pune mana la gura. Ma intreb de ce o face. Nu e stilul lui. Stie ca imi place sau vrea doar sa nu mai imi auda gemetele? Ma saruta, ma musca, imi strange coapsele intre degete. Tip. Il vreau mai mult ca oricand. I-o spun. Ii spun ca ii vreau pula in gura mea mica. Ma trage de par afara din masina. Ma pun in genunchi dar ma intoarce cu spatele.
Imi vrea fundul… ma las pe mana lui si ma gandesc aiurea. De ce il plac? De ce vreau sa ma futa cand ieri era altul in mintea si in pizda mea?
Ma saruta in timp ce ma penetreaza. Imi spune ca ma iubesate printre muscaturi. Eu ii spun ca ii iubesc sperma. Zambeste, imi spune ca stie el mai bine.. Ma enerveaza, nici cand ma fute nu termina cu sentimentalismele. Il las sa se retraga si i-o sug. Are gustul meu si ma innebuneste. Cel putin acum tace din gura. Nu-mi place, brusc nu-l mai vreau, dar e ceea ce merit. Cel putin azi. E aici cand am nevoie de pula. De fiecare data. Nu-l vreau dar e aici. Ne leaga multe dar ne despart si mai multe. Ii gust sperma. Il simt al meu pentru a mia oara. Zambesc si eu. Maine vreau altceva…

Fantasy (I)

E noapte. Tarziu in noapte. Problemele mele sentimentale ma impiedica sa-mi continui ritualul sexual. Nu, azi nu ma fute. Azi doar ma fut. O fac ca de obicei cu gandul la el. Un el care pana acum nu a aparut in viata mea. Vorbesc cu mine…
Nu sunt o femeie linistita. Nu stiu cand sa plec capul in afara de momentele in care sunt in pat. Visez la aceleasi supuneri dintotdeauna. Doar ca vreau mai mult. Vreau sa devin dependenta de vocea lui asa cum stiu ca sa devin dependenta de pula lui. Nu vreau doar sex, doar palme si muscaturi. Asta pot avea cu oricine. Nu vreau nici dragoste. Nu stiu ce e aia si nici nu vreau. Gandul imi zboara la un necunoscut care ma forteaza in plina zi, la coltul blocului. Ar trebui sa-mi fac ordine in fantezii. Prea le permit sa ma “intrerupa”.
Dau ochii peste cap si ma gandesc la sanii mei plini cu vanatai. Ma exicita amintirile mai mult decat dorintele. Il vreau din nou. Vreau sa ma umple si sa ma intrebe de ce imi place…
N-am reusit niciodata sa scriu o fantezie. Ma ud prea mult, ma excit peste limita si simt nevoia sa fiu plina.
Si din nou, fanteziile imi intuneca gandirea. Vreau un barbat capabil de ce nu am avut pana acum decat pe bucatele. Vreau sa fie gelos, sa-mi interzica tot ce nu ii place, sa ma faca sa stiu ca sunt a lui cu tot ce implica asta. Sa-mi dea ordine, sa ma pedepseasca… Sa stie ca are nevoie de mine, sa stie ca il pot ajuta in orice situatie.
Vreau un barbat care sa nu se jeneze sa fie sincer, care sa stie ca nu vreau decat sa ma faca a lui in fiecare secunda.
Vreau un barbat pe care sa-l iert cand ma inseala, cu care sa fac tot ce nu as face cu nimeni altcineva.
Vreau sa merg cu el pe strada si sa parem oameni normali… dar sa stim amandoi ca adevarul e altul.
As fi preferat sa-ti spun toate astea intr-o bucatarie, in timp ce ma privesti cum iti gatesc. Chestiile astea nu te privesc personal. Sunt trairi de-ale mele. Poate pentru ca mi-ai spus la un moment dat ca avem ceva atipic. Si intr-un moment de vulnerabilitate am asociat asta cu ideile mele tampite despre “man of my dreams”. Dar simpla idee banalizeaza atat de mult totul incat o sterg imediat din minte. Nu vreau suflet pereche si iubire vesnica.
Dar vreau sa ma futi. Cum nu ai mai futut pe nimeni. Fara sa-ti pese daca ma doare, daca lasi semne… sau daca ma simt bine. Vreau sa ma futi cum ti-ai dorit dintotdeauna sa o faci si sa stii, sa simti cat de mult ma excita. Vreau sa-ti gust din nou sperma…
Nu stiu daca imi doresc ca tu sa fii barbatul ala despre care vorbeam, nici nu stiu daca as vrea ca el sa existe dincolo de visele si fanteziile mele non-sexuale. Dar stiu ca pana acum doar tie ti-am permis sa te apropii de imaginea asta. Pentru ca am vrut. Si pentru ca am stiut ca poti.
Simt din nou ca iau foc. Pizda mea vrea sa fie bruscata, fundul cere sperma si gura se vrea violata. Mi-e dor de brutalitate si de tandrete. Mi-e dor de degetele tale in gura mea si mi-e dor sa fiu surprinsa. Sa ma bucur ca un copil si sa urlu ca un animal cand ma penetrezi.
Pot fi oricine imi impun sa fiu si pot fi oricine iti doresti sa fiu..sau oricum iti doresti.

Back

Trece şi vara. Şi odată cu ea şi concediul mult aşteptat. După ani şi ani, m-am bucurat şi eu de câteva săptămâni în care nu am mai trecut pragul biroului. Am dat la spate toate problemele de serviciu şi mi-am văzut de viaţa mea. Aproape uitasem cum este viaţa de familie. I-am redescoperit pe cei dragi cu uimirea unui copil care vede pentru prima dată un avion zburând.
Obişnuit să fiu doar musafir acasă, nu mi-a fost uşor să mă readaptez ciclului familial. Şi am realizat că viaţa nu presupune numai dosare, obligaţii, sarcini şi zbierete din partea şefilor.
M-am bucurat alături de ai mei în această lună de graţie şi am realizat că viaţa trece, iar copiii trebuie să crească odată cu tine şi nu alături de tine prin săruturile şi mângâierile de la trezire, respectiv de la culcare, seara târziu.
Mi-am revizuit priorităţile şi am ajuns la concluzia că familia este mai presus de orice carieră. În consecinţă, sunt hotărât să-mi reiau locul în capul mesei şi să tratez cariera profesională cu multă detaşare. Nu se merită să mă dedic unei munci care îţi oferă mai mult decepţii decât satisfacţii, în detrimentul frumuseţii vieţii de familie.
Reîntors la muncă, dar atât de departe.

Dor

Încerc să pătrund cu puterea minţii în sufletul copiilor mei. Nu mereu îmi reuşeşte. De multe ori, capacitatea mea de înţelegere este depăşită. Nu există zi în care să nu fiu luat prin surprindere.
Sigur, în relaţia cu copiii nu pot scăpa de antecedentul copilăriei proprii care a fost relativ fericită, deşi lipsurile le-am resimţit din plin. Mă întreb dacă nu greşesc undeva, alegând ca şi grad de comparaţie experienţa personală. Altă explicaţie nu găsesc surprinderilor zilnice.
Plecarea lui Andrei în tabără am privit-o ca pe ceva firesc, un pas decisiv pentru dezvoltarea lui ulterioară şi, mai ales, pentru confirmarea eforturilor noastre de a-l creşte corect. În toată această ecuaţie am uitat însă un element esenţial. Maria.
Abia când a adormit înlăcrimată cu poza fratelui ei în braţe am conştientizat complexitatea psihologică a problemei. Şi încerc să o explic ştiinţific. Dacă Andrei a fost primul născut, Maria, l-a avut în faţa ochilor de prima dată pe fratele ei. Este normal, cred eu, ca ataşamentul emoţional al fetei să fie mult mai puternic decât în cazul băiatului.
La câte certuri se iscă între ei zi de zi, nici nu mă aşteptam la o refulare emotivă atât de puternică din partea Mariei. Chiar eram convins că o săptămână de despărţire nu poate fi decât benefică, netezind divergenţele cotidiene ulterioare dintre ei. De asta sunt convins acum, dar preţul mi se pare atât de mare.
Fata nu mai este cea de odinioară. Plânge zilnic după fratele ei şi voiciunea i s-a estompat. Se vede pe chipul ei cum suferă şi cum o macină dorul. Parcă se împuţinează pe zi ce trece. Întrebată de o vecină unde este fratele ei, şi-a strâns la piept păpuşa, a pus capul în pământ şi a izbucnit în plâns.
Deja este prea mult. Pentru fată, pentru noi. Ne întrebăm dacă nu ar fi cazul să scurtăm şederea în tabăra a lui Andrei. Pe de altă parte, ne întrebăm dacă am proceda înţelept. Exarcerbarea ataşamentului fetei faţă de fratele ei şi alimentarea acestuia s-ar putea întoarce ca un bumerang împotriva lor. Mai devreme sau mai târziu, ei se vor despărţi, fiecare trebuind să-şi urmeze propriul drum în viaţă. Ce s-ar putea întâmpla atunci ? Nu cred că vreau să aflu.
La naiba. Mă depăşeşte. Am nevoie de un psiholog.

Chestionar

1. De ce a făcut Dumnezeu mamele?
Dumnezeu a creat mamele pentru a ingriji copiii.

2. Cum le-a făcut Dumnezeu pe mame?
Dumnezeu le-a facut pe mame cu picioare, cap, maini si trunchi.

3. Din ce ingrediente au fost făcute mamele?
Sange, inima, rinichi si altele.

4. De ce Dumnezeu te-a dat pe tine mamei tale si nu la altei mame?
Deoarece doctorii au niste aparate speciale si din ecuatorul de copii il aleg pe cel potrivit.

5. Ce fel de fetita a fost mama ta?
Mama mea a fost o fetita cu parul scurt, care are o poza inramata.

6. Ce a trebuit sa ştie mama ta despre tatăl tău înainte ca ea sa se căsătoreasca cu el?
Ca nu trebuie sa bea multa bere si sa nu fumeze multe tigari.

7. De ce mama ta s-a casatorit cu tatăl tău?
Ca nu era betiv.

8. Cine-i seful la voi in casa?
Mami.

9. Care-i diferenţa dintre mama si tata?
Tata e lenes si mama este harnica.

10. Ce face mama ta in timpul liber?
In timpul liber mama mea face curat.

11. Ce ar trebui sa facă sa ai o mama perfecta?
Sa fie supererou si sa faca totul deodata.

12. Daca ai schimba ceva la mama ta ce ar fi?
Sa nu se mai duca la serviciu.

(Andrei-Ştefan 8 ani)

După 20 de ani

Mult, puţin ? Naiba ştie. Oricum, totul se înmulţeşte cu doi. Atât anii cât, mai ales, burţile.
Adevărul este că am rămas blocat când m-am trezit cu un fost coleg de liceu în uşa biroului. Să mă anunţe că au trecut 20 de ani. Având încă vie întâlnirea de 10 ani, m-am uitat tâmp la el şi l-am întrebat cum de este posibil să fi trecut timpul atât de repede.
Se anunţă un chef cu fiţe, după câte am fost informat. Nu sufăr acest gen de petreceri. Locaţie exotică, ţinută obligatorie, pretenţii. Zău dacă nu m-aş fi simţit mai bine la o terasă de cartier, în şort şi şlapi. Dar, dehhhh…ce să comentez. Are cine să se ocupe.
La prima întâlnire s-a venit cu familii, cu căţei şi purcei. Acum se pare că va fi vorba de ceva selectiv şi strict personal.
Ceea ce m-a deranjat a fost faptul că s-a pus problema pe care dintre foştii profesori ar trebui să-i invităm. Urât. Şi aşa nu mai sunt mulţi în viaţă, iar peste încă 10 ani, dacă se va mai organiza ceva, sigur îi vei număra pe degete. În fine, nu eu sunt în comitetul de organizare. Merge şi aşa rău.
Şi o veste bună. Dacă la 10 ani au excelat absenţele, acum se pare că vor veni aproape toţi. Lucru îmbucurător având în vedere faptul că pe mulţi nu i-am mai văzut de la absolvire.
Cât de repede poate să treacă viaţa asta. Deja începe să mă îngrijoreze problema. Dar nu-i bai. Noi să fim sănătoşi.