Angoase

Am renuntat la munca dintr-un santier naval, oripilat de violenta relatiilor sef-subaltern, precum si de constrangerile si cultul „relatiilor” de la locul de munca. Credeam ca nicaieri nu poate fi mai rau din punct de vedere social si al promovarii valorii. M-am dus cu ochii inchisi dupa mirajul muncii la catedra. Munca decenta, curata, nobila, la costum si cravata, nesolicitanta din punct de vedere fizic. Una din ultimile meserii de „sange albastru”. Ce nu am stiut atunci cand am facut acest pas a fost faptul ca schimbam lacul cu putul.
Din exterior si pe sticla, munca de cadru didactic arata atat de bine…Nimeni nu stie insa cine este vopsit in spatele gardului. Am schimbat „violenta” de maidan, dintr-un sector productiv, cu „violenta” morala, dintr-un sector educativ.
Cineva imi zicea ironic, ca imi place ceea ce fac si nu am nici un drept sa ma plang. Imi place atunci cand sunt lasat sa-mi fac meseria, cand nu-mi bat la usa diversi sefi pentru a pune o pila la vreun examen, cand nu sunt tras la raspundere pentru actiuni ce nu imi apartin, cand nu trebuie sa inchid ochii pentru unul sau altul care ma copiaza intrucat am primit „ordin” sa-l trec, cand nu trebuie sa le fac hatarul celor de care „depind” profesional, cand nu trebuie sa fac munca altcuiva intrucat acesta este o nulitate, cand nu trebuie sa „perii” pe cine trebuie ca sa obtin o semnatura, cand nu trebuie sa aduc bani de acasa pentru activitati didactice pentru care nu se gasesc fonduri, cand nu trebuie sa-mi musc limba pentru a apostrofa vreun student nesimtit, cand avansarea mea profesionala nu depinde de toanele vreunui profesor, cand nu pot zice ce gandesc intrucat as putea „deranja” pe cineva sus-pus, cand nu trebuie sa astept studentii sa-mi vina la curs dupa cum au ei chef, cand nu trebuie sa fac petinente la toti Sfintii pentru a-mi obtine drepturile, cand nu trebuie sa-mi sacrific viata personala pentru „binele” institutiei, cand nu trebuie sa inchid ochii cand spaga pentru unii imi trece prin fata fara jena, cand nu mi se dau drepturile banesti integral intrucat nu ar ajunge complet la cine trebuie, cand nu trebuie sa-mi dotez singur laboratorul pentru a reusi sa-mi fac orele la un anumit standard impus.
In general, outside-rii au o parere preconceputa vis-a-vis de munca celui de la catedra. Profesorul este perceput ca un trantor imbuibat care vorbeste 2 ore in fata unei asistente mai mari sau mai mici si se plange intr-una de conditiile de trai si de munca. Ce nu se stie de foarte multi este faptul ca pentru cele 2 ore de oratoriu, profesorul pierde zile in sir prin biblioteci, in arhive, pe net si oricare locatie de informare. Mese sarite, nopti nedormite, oboseala cumulata, sanatate zdruncinata, viata personala distrusa numai pentru a prezenta unui grup de asistenta 2 ore de bagaj informational. Ce nu se stie este faptul ca profesorul, pentru a putea pregati cum trebuie un curs, trebuie sa-si cumpere singur accesoriile necesare unei bune prezentari (birotica, software, consumabile). De asmenea, putini stiu ca pantofii cremuiti si lustruiti ai unui profesor, ascund talpi gaurite si ciorapi desirati, iar costumul si cravata frumos apretate nu sunt noi, ci sunt tot cele de la nunta.
Orice ar fi, un profesor trebuie sa fie un exemplu pentru cei care il asculta. Indiferent de problemele pe care le are, de tristetile si dezamagirile sale, de neajunsurile si angoasele sale, de oboseli si surmenaje un profesor trebuie sa fie in permanenta corect, bine-dispus, placut, lucid, prompt, sigur. In momentul in care cedeaza, chiar si pentru o clipa, publicul il judeca. Un profesor nu trebuie sa greseasca sau daca totusi greseste, trebuie sa aiba puterea sa recunoasca. Un profesor trebuie sa fie un propagator al respectului reciproc. Din pacate insa, uneori respectul nu este si reciproc. Dar aceasta este alta poveste.