Parteneriat

Sunt…de cursa lunga. Ma indragostesc greu si renunt si mai greu. Indiferent de cum s-au terminat “relatiile” mele, acestea mi-au ramas infipte adanc in memorie. Nu voi uita niciodata femeile care mi-au zgandarit sentimentele, intr-o forma sau alta. Nu sunt o fire sociabila. Sunt ursuz, serios, parca vesnic nemultumit, lapidar, sec…fata de cei din jur. In interior, insa, sunt exploziv. Sentimentele pe care mi le infranez cu atata insistenta fata de societate, ard ca valvataia unui rug inchizitoral.

Povestea de iubire traita cu Doinita prin intermediul scrisorilor nu avea cum sa se materializeze. Toate sentimentele, trairile, emotiile, starile sufletesti antagonice se blocau la nivel cerebral, neputand sa le descatusez in real. Devenisem apatic, nervos, cu gandurile imprastiate la sute de km distanta. Parintii au cosiderat necesar sa-mi faca cunostinta cu o fata…de “sange albastru”. Debusolat, constrans, bulversat am acceptat. Fata de familie buna, culta, aristocrata, puternic ancorata in viata sociala. Ma simteam ca un elev in fata profesoarei. Totul la ea era calculat, documentat. Cu ajutorul ei am pasit in “lumea buna”. Teatre, spectacole, opera si opereta, balet, muzica simfonica, literatura “grea”. Autoritara, atenta la detalii, nu se sfia niciodata sa ma certe daca nu-mi puneam cravata care trebuie la costum sau ciorapi de o anumita nuanta. Ma simteam asemeni unui catelus in lesa, mergand docil in urma stapanei chochete. Din punct de vedere cultural, al bunelor maniere si al emanciparii ii datorez totul. Desi initial am privit-o cu reticienta, incetul cu incetul a inceput sa-mi placa lumea in care incerca sa ma introduca si implicit am inceput sa o respect.

In timp, mi-am dat seama ca imi doresc mai mult decat o relatie platonica si am inceput sa-mi cer “drepturile”. Fiind o fire impulsiva, violenta uneori, categorica, care mai intai actiona si apoi gandea, la primul sarut pe care i l-am furat la poarta casei mi-a inrosit obrazul cu o palma seaca. Buchetul de flori pe care i-l luasem a aterizat pe caldaram iar poarta mi s-a inchis in nas cu violenta. Am ramas interzis in ploaie, privind aiurit. Am cosiderat ca a fost doar o ratacire de moment din moment ce dupa o saptamana ma suna cu disperare ca sa ne impacam. “Relatia” a continuat pe aceeasi strategie. Cum incercam sa ma apropii mai mult de ea si sa-mi cer dreptul la iubire primeam vorbe grele, imbufnari, jigniri, umiliri, telefoane inchise in nas, absenta de la intalniri, molestari in public etc.

Am vrut sa renunt. Mi-am dat seama ca ma inham la o viata de calvar. Ma aflam intre ciocan si nicovala. Pe de o parte vointa mea iar pe de alta parte vointa parintilor. Am decis sa continui fara sa mai incerc sa ma implic emotional, doar pentru intrunirile mondene si pentru o prietenie “de fatada” atat de necesara in lumea aristocrata. Nu asteptam decat momentul prielnic pentru a pune capat parteneriatului. Iar acesta nu a intarziat sa apara. Intr-un moment de sinceritate, am aflat ca ar iubi pe altcineva si ca doreste sa inceapa o relatie. Nu stiu ce mai simtea pentru mine, daca a simtit ceva vreodata, cert este ca mi-a propus sa o reprimesc inapoi daca relatia ei nu va merge. Nu i-am promis nimic si am “dezlegat-o”. Dupa 3-4 luni s-a intors. Mi-a facut o criza de plans si s-a umilit in rugaminti si regrete. Am ramas uluit de modul in care un om trufas, orgolios poate ceda. Mi-am dat seama ca in spatele armurii metalice se afla totusi o fiinta cat se poate de umana, cu slabiciunile, temerile si aspiratiile ei. Nu am mai primit-o inapoi si iar nu stiu daca am procedat corect. Oricum, incercarea ei de reintoarcere nu se mai baza pe ariditatea pe care o cultivase timp de aproximativ doi ani de zile. Un firisor de iarba prinsese radacini in sufletul meu pustiit si o noua iubire se ivea la orizont.