Marea curăţenie de sfârşit de an universitar. Nu că s-ar termina exact acum, ci după încă vreo două săptămâni de practică, dar prefer să iau lucrurile din timp. Oricum, cursurile s-au terminat, sesiunea de examene s-a încheiat şi ea, proiectele de diplomă s-au susţinut şi azi, observând cât de pustie este universitatea, m-a încercat un puternic sentiment de inutilitate.
Eu şi muncitorii… Majoritatea cadrelor didactice sunt ori la plajă, ori prin alte destinaţii estivale. Până şi colegii cu care îmi beam cafeaua zi de zi, atât sâmbăta, cât şi duminica, precum şi în vacanţe au dispărut din peisaj. Şi atunci ce naiba mai caut la muncă ? Caut…să-mi vină cheful să mă apuc de proiectele personale. Numai că acest chef se lasă aşteptat. Şi când cheful nu vine, mă apuc de munci sisifice, în speranţa că mă va apuca lehamitea şi mă voi canaliza spre ceea ce mă interesează cu adevărat. Uite aşa m-am apucat de golit cămăruţa în care am punctul de lucru. Două birouri, două dulapuri, cutii şi cutiuţe. Şi mult praf…Uneori rămâi uimit de cât praf se poate cumula într-o cameră. Până şi între coperţile cărţilor…Deja m-a apucat disperarea când praful a început să se împrăştie în toate direcţiile dar am strâns din dinţi şi mi-am continuat cu migală activitatea. De asemenea, am rămas uluit observând câte lucruri se pot strânge pe 2 metri pătraţi. Am golit tot biroul şi i-am împrăştiat conţinutul în sala de curs. Am mai rămas doar cu o masă liberă unde, în regim de avarie, să-mi continui proiectele personale.
Praful mi-a invadat şi ultima alveolă a plămânilor. În ochi parcă aş avea nisip. Simt praful scrâşnind ascuţit printre dinţi şi dungi colorate mi s-au imprimat pe faţă, amestecate cu transpiraţie. Hainele mi-au devenit alburii.
Iar muncitorii, imperturbabili, aruncă molozul de la etajele superioare ale noii construcţii.
Nu m-aş fi apucat de curăţenia aceasta dacă femeile de serviciu nu ar fi insistat să spele mocheta din birou. Mochetă care poate fi scoasă numai dacă goleşti incinta. Şi dacă tot le-a apucat hărnicia înainte de vacanţă, vrând-nevrând a trebuit să mă apuc şi eu de debarasat biroul. Şi dacă tot m-am apucat de treaba aceasta, măcar să-mi asigur meniul complet. Sper ca totuşi, până în toamnă, când va începe anul universitar, să nu se mai strângă atâta praf.
Cam asta este. Azi mă dotez cu periuţă şi mâine iau toate cărţile şi dosarele la desprăfuit. Astfel, în două-trei zile poate să-mi vină şi mie cheful pentru problemele cu adevărat importante ce trebuiesc rezolvate până în octombrie.
