Din start recomand celor cu probleme cardiace, si mai ales minorilor, sa evite urmatorul videoclip (preluat de pe FamousWhy). Nu este vorba de sex, nuduri, expresii licenţioase, ci de o atrocitate, o crimă.
Am vizionat documentare privind atrocităţile comunismului şi ale nazismului, am cochetat cu moartea, am ţinut în braţe muribunzi, dar situaţia de acum parcă m-a copleşit mai mult ca oricând. De ce? Întrucât se întâmplă în timpul nostru, într-o ţară cu pretenţii de superputere, în secolul în care se presupune că omul este emancipat, educat şi, mai ales, evoluat.
Dar ce să mă mai mire? Cad bătrâni pe stradă şi nimeni nu le sare în ajutor. Cerşesc pe la colţ de stradă pentru un codru de pâine şi trecătorii îi agresează fizic sau, în cel mai fericit caz, devin ţinta ironiilor, miştourilor şi a băşcăliei.
Copiii sunt maltrataţi, abuzaţi, exploataţi ori vânduţi şi nimeni nu schiţează un gest pentru a-i smulge din mâna fiarelor cu chip de om.
Femeile devin monedă de schimb pentru obţinerea avantajelor materiale şi poziţionale, ori a bunăvoinţei şi anulării datoriilor. Jucării sexuale sau servitoare în casă.
Ce ar mai fi de zis ? Cu ceva timp în urmă am asistat la o altă scenă de coşmar. În relativ liniştitul cartier muncitoresc în care locuiesc, în blocul de vis-a-vis în care vezi totul ca în palmă (după ce Primăria a retezat mai bine de jumătate de stat toţi copacii - operaţiunea „toaletare vegetaţie”). Copilul rotofei şi bucălat de nici doi ani, cocoţat pe cadrul geamului bucătăriei, aplecându-se tot mai mult peste pervaz pentru a urmări doi guguştiuci ce se hârjoneau. Şi în acest timp, familia se cinstea de mama focului în sufragerie pe muzică ţigănească şi în clinchet de pahare. Degeaba am ţipat ca disperatul din balcon, în speranţa că vocea va acoperi vacarmul din apartamentul vecin. Nimeni nu mă auzea…Când am fost la un pas de a o rupe la fugă pe scări, pentru a ajunge sub locul în care se afla copilul pentru a-i atenua măcar căderea, s-a întâmplat şi minunea. Mama degenerată (că altfel nu-i pot zice) a apărut din senin şi şi-a prins copilul de turul pantalonilor. Da…m-am rugat în momentele acelea. Cu disperare, cu ardoare, cu credinţă. M-am rugat pentru viaţa copilului. Nu cred în coincidenţe. Poate a fost doar o întâmplare fericită ori voinţa lui Dumnezeu.
Probabil că vorbesc cu păcat dar în astfel de situaţii, zău dacă nu aş vota cu ochii închişi reintroducerea pedepsei cu moartea.
august 5, 2008 la 10:43 am |
Intotdeauna mi s-a parut fascinant de observat atitudinea (naturala, primara, din cate-mi dau seama!…) total detasata a individului uman fata de suferinta fizica a altui individ de langa el. Eu am impresia ca imboldul natural este de neimplicare, de contemplare, de studiu daca se poate spune asa, si poate chiar de anume fel de destindere, de “entertainment”. Banuiesc ca ar putea avea de-a face cu reflexul natural de consevare, de supravietuire. Il vezi pe celalalt in situatii limita, vezi lucruri inedite care de multe ori tin de corporalitate, lucruri care altfel iti sunt ascunse, si “inveti” din situatii in care nu te doresti, normal, sa fii implicat. Citeam zilele astea intr-un roman istoric o modalitate de executie in Egiptul din perioada mameluca. Victima era tinuta de maini si de picioare si calaul il reteza de la jumatate, apoi partea superioara era sprijinita de un zid, asezata pe var nestins (asta n-am prea inteles-o, o fi o metoda de a opri hemoragia?…). Cel executat agoniza in felul asta ore intregi, si prin fata lui treceau… curiosii.
Sentimentele noastre de oroare provin din conditionarea culturala cred, asta ne cenzureaza reflexele altfel naturale de “curiozitate”! Asta ma-ntreb eu, daca nu cumva ceea ce-ntelegem prin “omenie” n-o fi pana la urma decat un produs cultural, si nu unul natural, constitutiv fiintei umane!…
august 5, 2008 la 12:15 pm |
Ce constat cu amaraciune este faptul ca “evolutia” culturala a omului il indeparteaza tot mai mult de Om. Iar omenia este invers proportionala cu progresul economico-cultural. Daca este sa faci comparatie intre doua culturi aflate la poli opusi, ramai socat. In India, de exemplu, unde nivelul de trai se afla la limita subzistentei, daca un om sufera pe strada, toata strada incearca sa-i vina in ajutor. In America, superputerea mondiala, cu un nivel maxim de trai, “victimele colaterale” devin politica de stat, intr-o culpabila indiferenta fata de umanitate.