Ca reacţie la blogul siamez, voi încerca să explic de ce nu toate drumurile duc la Roma.
Suntem unici prin naştere. Fiecare este purtătorul unui tezaur genetic care, asemeni amprentelor, este unic. Nu există doi oameni la fel. Fiecare are un fond uman comun dar nelimitate caracteristici distincte. Este logic ca şi gândirea fiecăruia să fie diferită. Cum poţi accepta atunci faptul că cel puţin doi oameni pot urma un drum identic spre divinitate? Imposibil. Direcţia poate fi aceeaşi, dar “floricelele” de pe marginea drumului vor fi complet diferite.
Pentru ce a murit (cu adevarat sau doar simbolic) Isus? Sigur nu pentru a arata tuturor Unica cale spre mântuire. Isus a arătat doar un cod de acces spre divinitate: sacrificiu. Zece litere. La fel ca şi numărul Poruncilor Biblice.
Allah impune alt cod de acces spre divinitate: supus. Cinci litere. La fel ca şi numărul celor Cinci Stâlpi ai Credinţei (Poruncile mahomedane).
Transcendentaliştii au de asemenea codul lor de acces: eu. Două litere. Corpul fizic şi corpul psihic. Tot ce se întâmplă în viaţa lor, se întâmplă datorită propriei voinţe şi a propriilor puteri.
Greşeşte cineva? Nu cred. Fiecare şi-a ales propriul lui drum spre divinitate. Impropriu zis „şi-au ales”, întrucât drumul le este trasat nativ în subconşient, în baza încărcăturii spirituale unice pe care (presupun) că fiecare o are în momentul naşterii.
Mi se pare ilogic ca toţi oamenii, indiferent de apartenenţa lor la o ideologie sau alta să fie judecaţi prin prisma Bibliei. Cum poţi „judeca dumnezeieşte” un om care în viaţa lui nu a auzit de Biblie (Dumnezeu, Isus, Sfântul Duh). E ca şi cum ai judeca un cetăţean într-o ţară, în baza legilor din ţara în care s-a născut. Păi cum vine asta? Dacă în ţara în care te-ai născut este legal să siluieşti femei, înseamnă că poţi lua la rând toate nevestele din ţara în care te afli în trecere, fără a te teme de judecata autorităţilor.
Deci atât Biblia, cât şi Tora ori Koranul nu sunt decât coduri de acces spre divinitate, un fel de ideologii de nişă care se adresează, exclusiv, unui anumit segment al omenirii, unui anumit tip de om. Nu sunt decât nişte direcţii aleatoare, un set incipient de învăţături care, mai pe drum-mai pe lângă drum, în final te duc la uşa divinităţii.
Deci, indiferent de drumul pe care mergi (sau de drumurile vieţii, întrucât oricând îţi poţi schimba concepţiile), păşeşte cu încredere şi hotărâre întrucât este drumul tău. Este unic şi predestinat. Indiferent de ce zic ceilalţi.
Buna logică şi bună reacţie, totodată.
Dumnezeunu este un idiot. Evident că nu va judecape un om după ceea ce nu ştie. Evident că nu-i va trage la răspundere pe cei care nu au auzit în viaţa lor de Cristos , că de ce nu au crezut(altfel spus, ce s-ar alege de copiii care au murit fără să aibă o conştiinţă şi o raţiune?)
De pe cealaltă parte a baricadei însă, ar lăsa Dumnezeu întradevăr atâtea diferenţe, atâtea principii de viaţă , din care, o mare parte, nu au nici în clin, nici în mânecă cu El?Transcedentalişti, teişti, deişti, nihilişti, materialişti, post modernişti, marxişti, panteişti şi cine ştie câte alte naţii de ‘işti’ … toţi, indiferent de crez şi de stil de viaţă, indiferent că unii trăiesc ptr oameni şi alţii ptr popriul lor stomac … toţi sunt predestinaţi de către Acelaşi Dumnezeu, spre acelaşi sfârşit?
Daca exista un singur Dumnezeu adevarat acesta nu numai ca nu este idiot, dar este si logic. Creand atata diversitate pe Pamant, sigur a avut grija sa dea fiecaruia in parte uneltele potrivite pentru a fi Recunoscut si Legile pe care sa le respecte. Astfel, crestinul va fi Judecat prin Legile biblice, musulmanul prin Legile mahomedane s.a.m.d. Sfarsitul este acelasi, dar fiecare in parte va fi “cantarit” prin ceea ce a invatat si prin modul in care si-a trait viata.
Daca exista mai multi dumnezei, fiecare isi va judeca in parte “supusii”. In aceasta situatie, este posibil sa existe un Unic Demiurg, care sa dea sentinta finala. Altfel zis, sa cantareasca Legile intre ele, sa le aseze pe balanta dreptatii si sa Judece in mod egal omenirea, fara favoritisme legate de credinta.
De ce trebuie redus totul la Unul singur, la Unicitate? Tot ce ne inconjoara este unic, singular. Nimic nu este copia fidela a altui lucru. Pana si Universul s-a creat dintr-un punct, daca este sa luam de buna teoria Big-Bang-ului. Clonele nu sunt identice. Gemenii, nici atat. Cele mai reusite copii dupa operele de arta au elemente grafice diferite. Nici o celula umana nu este identica una cu cealalta. Nici atomii, nici electronii. Chiar si copiile xerox au diferente la nivel de pixel.
Exista, deci, un singur Demiurg. Ca este numit Dumnezeu sau Allah, sau pur si simplu Eu, nu are absolut nici o relevanta.
Ba tocmai ca are relevanta. Daca noi, ca oameni , avem principii de viata, cum nu va avea Dumnezeu? Daca El vroia totusi, unicitate, ne facea pe toti niste robotei si l-am fi urmat neconditionat, dupa regulile si principiile lui, fara ratiune, fara o gandire proprie, fara nimic de-al nostru. Dar nu e asa. Logica ta nu e rea insa. Spui ca Dumnezeu a avut grija sa dea fiecaruia uneltele potrivite pt a fi recunoscut ca Dumnezeu. Si bine zici. Pavel explica logica asta, in epistola catre Romani, in primul capitol chiar:
Am sa ma opresc aici cu citatul, dar revin…Dumnezeu este logic, Dumnezeu se face cunoscut oamenilor prin constiinta si ratiune. Ne-a facut diferiti in atat de multe feluri, si faptul ca am alege sa credem toti in aceleasi principii nu ne-ar face cu nimic mai putin diferiti. Asta este evident punctul meu de vedere, si sunt constienta ca nu il pot impune nimanui.
Atata timp cat un anumit crez raspunde nevoilor tale personale si te implineste spiritual mai putin conteaza pe cine urmezi. Rezultatul este acelasi: implinirea spirituala. Ori asta ar trebui sa fie scopul oricarei religii.
O singura credinta nu numai ca este utopica, dar este si limitativa. A crede intr-un singur lucru nu face altceva decat sa uniformizeze nivelul de constiinta si ratiune. Un fel de comunism religios, care ucide din fasa orice zvacnire mentala. Un tavalug ideologic care nu ar permite omului sa gandeasca liber.
Atata timp cat omul se simte impacat spiritual si are putere sa raspandeasca lumina in jurul lui, sa nu-mi zica mie nimeni ca nu e ‘crestin’, ‘evreu’ ..etc.
Om sa fie, cu bune si rele , sa aduca schimbari in bine, sa aline pe unii sau chiar pe el insusi..si are tot respectul meu.
Si un adevarat crestin, stie sa pretuiasca asta..pt ac desi nu am sa stau la povesti, scrie clar si in Biblie : Dumnezeu judeca pe fiecare in parte.
Si chiar de acel UNIC Dumnezeu ar fi cel al crestinilor (iee..au castigat visa)..tot Dumnezeu LOGIC ar ramane si nu ar judeca un om care s-a nascut in alta etnie si a crecut dupa alte credinte (care duc tot la Roma = impacare).
Sa lupti mereu sa nu faci rau si gata.esti pe drumul spre Roma.
Decât să continui să bat apa în piuă degeaba,cel mai bine ar fi, aici, să mă retrag şi să respect concluzia la care care ai ajuns.
Fie însă ca oricine care urmează un dumnezeu sau nu, să fie împăcat cu el însuşi şi ferm convins că viaţa este atât cât înţelege el. Aşa să fie!
Până una alta, drumul spre Roma, în concepţia mea, este unul Singur şi duce la Unul Singur: Cel care alină inimi şi eliberează pe cei împovăraţi şi trudiţi [şi acel Dumnezeu LOGIC şi UNIC, cu adevărat nu va lăsa nici o nedreptate să fie făcută acelora de alte etnii sau religii, atât timp cît au urmat îndemnurile inimii şi au trăit în ton cu ceea ce le spunea lor conştiinţa] .
el_zorab…bine ai venit pe blog. Am un feeling…parca te-as “cunoaste” de undeva. Nu-i bai, aflu eu pana la urma
Cam la asta se reduce intreaga mea “filosofie religioasa”. Atata timp cat esti m ultumit de tine, atata timp cat te accepti asa cum esti, atata timp cat incerci sa faci numai bine celor din jur, atata timp cat iti asumi responsabilitatea actiunilor tale (si obligatoriu consecintele), atata timp cat il privesti/tratezi pe cel de langa tine ca pe un egal al tau etc., drumul spre divinitate decurge de la sine, indiferent de Numele pe care il poarta.
Anna…sa invatam de la condor…o pasare cu adevarat libera. Isi urmeaza imperturbabil drumul ei prin viata, indiferent de instinctul colectiv al necuvantatoarelor