Circoteca

A sosit circul şi la malul mării. Unul dintre ele…”Circus Americano”, parcă. La câte au apărut în ultimul timp, chiar nu mai are importanţă numele şi renumele circului. Toate folosesc aceeaşi reţetă, aceleaşi animale, aceleaşi numere, aceleaşi acrobaţii şi aceleaşi scamatorii. De regulă, prost…pentru „gusturile” unui adult. Pentru cei mici, însă, indiferent de calitatea spectacolului, fascinaţia rămâne la cote maxime. Iar organizatorii exploatează la maxim slăbiciunea celor mici pentru astfel de spectacole.

Am mers la faimosul circ cu invitaţii pentru copiii mei (invitaţii pe care organizatorii au avut grijă să le împrăştie în majoritatea şcolilor din oraş) în baza cărora, teoretic, accesul celor mici în arena de spectacol ar fi trebuit să fie gratis. Bineînţeles că la intrare a trebuit să plătesc de 2 ori preţul integral al biletului (doar aveam doi copii). În momentul în care am mai observat şi faptul că pe bilete era trecut numele altui circ şi nu al celui a cărui firmă luminoasă clipocea într-o sorcovă de prost gust, părerea deja mi s-a format pentru ce urma să vizionez.

Băncile pentru spectatori erau cocoţate pe nişte schele încropate ad-hoc, care nu respectau nici cele mai elementare reguli de protecţie şi siguranţă a oamenilor. S-a dus naibi plăcerea de a privi spectacolul, întrucât mi-am păzit în permanenţă copiii ca să nu cadă printre schele. Spectacolul în sine, un iremediabil kitsch. Numere de circ banale, animale jerpelite şi fără vlagă, acrobaţii superficiale, scamatorii răsuflate, nenumărate greşeli de execuţie, bâlbâieli şi o totală lipsă de haz.

Şi a venit pauza. Pauza de 15 minute. Interval în care prezentatorul a repetat la nesfârşit, ca o placă de patefon stricată, acelaşi şablon verbal plămădit pe şantajul sentimental: „Aveţi grijă de copiii dumneavoastră. Faceţi-le o plăcere. Bucuraţi-i cumpărându-le vată de zahăr, floricele, dulciuri. Pozaţi-i alături de animalele circului. Plimbaţi-i cu poneiul etc.” Bineînţeles că toate aveau preţul lor. Numai o vată de zahăr, dacă este să dau un exemplu, preţuia 5 lei. O poză, 20 lei. O plimbare cu poneiul (doar o tură de arenă), 50 lei. Preţuri care sfidează orice urmă de bun simţ. Ce poţi face, însă, atunci când copilul te trage de pantaloni şi îţi arată cu degetul, pofticios, spre toneta cu bunătăţi? Nimic altceva, decât să scoţi banii şi să plăteşti. Doar e seara copiilor tăi…Nu că fiecare zi nu ar fi cumva a copiilor tăi, clipă de clipă, dar acum era vorba de un moment special. Pentru prima dată aceştia vizionau un spectacol de circ.

Am plecat de la circ cu un gust amar. Pentru mine. M-am bucurat, însă, de bucuria copiilor mei, de acea sclipire de fericire din ochii lor.

Promit să-i duc cândva la un spectacol de circ adevărat, cu artişti profesionişti şi cu numere valoroase şi nu la spectacole cu şantajişti sentimentali ahtiaţi după lei. Lei româneşti…