The Vanity

Controversat şi incomod. Cu o inteligenţă peste medie. Scârbit de ipocrizie şi făţărnicie. Nu are nici un resentiment în a înfiera minciuna şi prefăcătoria. Atent la cele mai mici detalii, nimic din ceea ce scrie nu este lăsat la voia întâmplării. Este greu de înţeles şi mai ales de urmărit. Greu de combătut întrucât îşi face temeinic temele şi „atacă” mereu cu armele adversarului. Exact acolo unde doare mai tare. În fond şi la urma urmei, avem de-a face cu un personaj încercat de viaţă, pe care nu îl mai poate speria nimic din jur. Poate doar propriile-i angoase.

Scrie puţin şi cu tâlc. Scrie bine, insă. Deseori virulent. Cea mai bună apărare este atacul şi autorul nu face nici un rabat de la această tactică.

Ar face bine să scrie mai des. Pe blog. Pentru cei care chiar îl citesc cu adevărat. Pentru restul, e suficient doar chat-ul. Mulţi citesc, puţini ripostează. Şi mai puţini pricep. Mai nimic nu rămâne. Poate doar arhivele forum-urilor.

Sergentul

Nu avea mai mult de 30 de ani. Bine legat, robust, cu obrajii rumeni, crăpându-i de sănătate şi de trai bun şi cu o mustaţă nomadă, specifică, pe care şi-o rumega sau şi-o mângâia cu degetele, în funcţie de stările sufleteşti prin care trecea. Isteţ, viclean, perfid, ipocrit, impulsiv, demonic, grandoman, vanitos, slugarnic, sinuos, lunecos acest produs „perfect” al regimului comunist, ţiganul-sergent, era omul potrivit la locul potrivit pentru a struni corpul de elită al unităţii.

- Băăăă…pulifricilor. Aici, nici măta, nici tactu nu-ţi mai este aproape, să te ascunzi după fuste. Ai înţeles, bă, soldat ? Aici înveţi să eşi bărbat. De azi încolo eu este şi mumă şi taică, ‘nţeles? Să dea mama lu’ proces penal şi partidu’ şi toţi Sfinţii să nu asculţi la ordine, că dracu’ e-al tău. Eu sunt tătâne-tău tău scump şi drac care deschide la tine ochii să ajungi bărbat. Şi mă-ta aia proastă şi curvă, care s-o futut cu toţi boschetarii, ca să te aducă pe lume şi care te iubeşte ca pe ochii din cap, că dehhh…i-o plăcut pula care te-o scos. Tăt ce-i al vostru e şi al meu, tăt ce vă aparţine îmi revine mie. Tăt ce zicu eu este curect, că altufel tot neşte papă-lapte ce sunteţi rămâneţi. Întrebări ?

- Tovarăşe sergent, permiteţi să raportez, s-a repezit un soldat, roşu la faţă de indignare. Mama mea nu este curvă.

- Comintezi soldatule ? Trupă, program de voie. Iară tu, rumânule împuţit, la instrucţie cu tine, şi a dispărut cu el undeva în spatele clădirii.

Timp de două ore, am auzit numai ţipete şi zbierete, pocnituri, gâfâieli, opinteli. Apoi, sergentul a dat din nou adunarea şi ne-a strâns grămadă în faţa pavilionului. Soldatul recalcitrant, a fost adus târâş, susţinut de subţiori, roşu ca racul, abia mai respirând, distrus, umilit, înfrânt.

- Companie, pulică ăsta vrea să deie raportul. Ia zice măi, cum e mă-ta?

- Permiteţi-mi să raportez, abia s-a auzit printre gâfâituri, e curvă, să trăiţi.

- Mai tare bă ţărane, că nu se aude până-n cur la companie.

- E curvă, tovarăşe sergent, ţipă acesta cu ultimile puteri. E cea mai mare curvă, să trăiţi.

- Brava la soldat. Eşti pe drumu’ ăl bun. Încă câţiva instrucţii ca aista şi vei fi complet riiducat. Şi bărbat adevărat. Videţi bă proştilor ce presupune reeducaria ? Vă scotu io din cap şi fumurile şi fiţele, jigodii de oraş ce-mi sunteţi. Şi acu la somn cu voi. Şi nu-l uitaţi pi sergentu’ vostru că ie şi lui fuame de atâta muncă.

Imediat, 3-4 soldaţi au fugit la valizele de lemn şi i-au adus care ce avea de-ale gurii din pachetul primit de acasă de la părinţi. Aceşti soldaţi au devenit, ulterior, garda personală a sergentului şi uneltele lui în procesul de reeducare a recalcitranţilor.

Trierea

La câteva zile de la încorporare, după ce toţi bibanii au împărţit acelaşi dormitor comun, chiar şi câte doi în acelaşi pat metalic scârţâitor şi după ce veteranii ne-au deschis ochii asupra a ceea ce se întâmplă prin unitatea militară, a sosit vremea trierii. La un raport de dimineaţă. Comandantul unităţii, cu mâinile la spate, săltându-se uşor pe vârfuri, ne examina pe fiecare în parte, cu o privire inexpresivă, pe sub cozorocul caschetei. Prima trupă formată viza gospodăria agrozootehnică. Doar asigurarea hranei era esenţială pentru unitate. Apoi popota, centrala termică, spălătoria, parcul auto, centrala telefonică, curierii etc. Comandantul doar se uita la subalternii direcţi, fiecare pe domeniul lui de influenţă, iar aceştia percutau rapid.

- Băăă…care te pricepi la animale ? Care vine de la ţară şi ştie să muncească pământul ?

Treptat, treptat, subunităţile se formau ca de la sine iar aleşii dispăreau încolonaţi, în urma ofiţerului însoţitor. Într-un final, comandantul garnizoanei a păşit hotărât printre cei rămaşi în formaţie, examinându-ne scrutător de sus până jos.

- Tu, tu şi tu…un pas în faţă.

Parcă ne alegea pe sprânceană. Unul mai solid şi mai înalt ca altul. Imediat am realizat că se face selecţia pentru Corpul de Gardă. Iar poveştile pe care le-am auzit de la cei mai vechi ca noi, privind această subunitate, nu putea decât să-mi producă frisoane pe şira spinării.

- Tu…un pas în faţă, mi-a ordonat sec, în timp ce trecea mai departe, spre următorul candidat.

Am înlemnit, am luat poziţia de drepţi şi, cu glas tremurat, am ripostat.

- Permiteţi să raportez !

Vădit enervat de reacţia mea, s-a oprit brusc din mersul legănat şi s-a întors lent cu o privire acvilină către mine. Şi-a rumegat nişte vorbe printre dinţi, şi-a oprit pornirea violentă, s-a calmat şi s-a proţăpit cu mâinile în şolduri, cu faţa la o palmă de capul meu.

- Domnule Comandant, permiteţi să raportez, m-a completat cu o voce calmă, suspect de binevoitoare, în timp ce se uita fix în ochii mei. Raportează ! a bubuit apoi ca un tun vocea lui dogită.

Am tresărit speriat şi m-am crispat în poziţia de drepţi.

- Domnule Comandant, permiteţi să raportez ! am continuat, vădit timorat. Am probleme cu coloana vertebrală şi nu-mi pot exercita serviciul militar în locaţia stabilită.

- Ce vorbeşti pui ? mi-a zâmbit mieros printre buze şi o satisfacţie imensă i s-a lăţit pe toată faţa.

A sărit înapoi un pas, şi-a crăcănat picioarele şi şi-a dus mâinile la spate.

- Culcat ! Drepţi ! Culcat ! Drepţi !

M-am prăvălit la pământ instantaneu şi am executat ordinele fără să crâcnesc. Nu ştiu câte minute a durat instrucţia. La un moment dat, plictisit poate, a predat ştafeta unui sergent, apoi şi-a continuat imperturbabil selecţia. După ce toţi soldaţii au fost distribuiţi, a revenit în faţa mea şi l-a împins pe sergent cât acolo.

- Soldat ! Comanda la mine. Drepţi !

Răsuflând cu greu, am încremenit din nou în poziţie regulamentară.

- Ziceai că ai probleme cu coloana ?

- Domnule Comandant, permiteţi să raportez ! Da, am probleme.

- Păi cum aşa…Dacă era să fie cum zici mătăluţă, rămâneai întins pe jos de la primele mişcări. Şi apoi, e frumos din partea ta ? Pe cine vrei să trimit în Gardă ? Sfrijiţi din ăia pe care i-am trimis la spălătorie sau la popotă ? Eşti ditai animalu’…uită-te la tine.

- Domn….

- Gura ! Marş la Corpul de Gradă, putoare !

Aşa mi-am început peripeţia armată la Corpul de Gardă al unităţii.

Intro

Mi-aş fi dorit ca evenimentele de atunci să rămână ferecate în cotloanele creierului şi să nu-mi mai amintesc niciodată de trăirile terifiante din timpul unui conflict armat. Evenimentele care se petrec acum în lume, însă, nu au cum să mă lase insensibil şi indiferent. Mai mult, toate veştile care curg neîncetat pe toate canalele media îmi trezesc amintiri neplăcute şi, mai mult, îmi alimentează acea stare de panică pe care am resimţit-o şi în decembrie ’89. Este clar că această criză va degenera şi se va extinde, cuprinzând toate zonele conflictuale îngheţate.

Obama nu este decât carnea de tun aruncată la înaintare de păpuşarii ascunşi ai economiei mondiale. Putin îşi consolidează imperiul ţarist, cu fiecare cizmă înfiptă perfid în Europa, râzând maliţios în timp ce se joacă cu robinetul energetic. Puterile asiatice au strâns suficient capital financiar şi economic astfel încât să joace de la egal la egal pocher cu mai marii tradiţionali mondiali. Ţările arabe îşi strâng rândurile şi cer respect prin teroare.

Iar România se dovedeşte a fi acelaţi stat mediocru, culpabil, cu fundul în două luntrii, cu o putere politică ahtiată după ciolan.

Nu-mi doresc decât ca păpuşarii intereselor ascunse să aibă suficientă înţelepciune încât să nu transforme naţii întregi în victime colaterale. Şi mai ales, nu-mi doresc să mai îmbrac vreodată uniforma militară. Consider că mi-am achitat datoria faţă de ţară.

Fu-se si se du-se

Pun’te masă, scoală-te masă.

Caltaboşi, cârnaţi, şorici, răcituri, sarmale şi friptane. Şi ăla micu’, care urlă. Că nu este băgat în seamă.

Ţuică, whisky, vin, cafele şi ţigări. Şi multă acritură: castraveţi, varză, gogoşari. Ca să nu ţi se aplece.

Salate şi maioneze şi Puceanca în surdină, ca să meargă udătura. Fie albă, fie neagră parcă tot fiartă-i mai bună.

Tocătură, carcalete, râgâială şi beţie. Şi manele la vecinu’, ca să dai sonorul tare.

Niscai capete sparte, răgete în geamul casei şi poliţia la uşă, că aşa-i obiceiul pi la noi.

Şi paharul de la uşă, care-ţi taie filmul. „Hai cumnate, hai nepoate, încă unul şi te du…”

Şi uite aşa pleacă vajnicii bărbaţi spre casele lor, crăcănaţi şi turmentaţi, cu femeia-n coasta lor, îmbrânciţi, boscorodiţi, ocărâţi şi-afurisiţi. „Ţi-ai drac cu băutura voastră”. „Hoooo…fumeie…e Crăciunul”.

La mulţi ani! Un An Nou Fericit.

Interzis minorilor

Sexul s-a vândut şi se va vinde mereu foarte bine. Şi anume, vulgarul din sex. Investiţia este minimă şi profitul imediat. Iar de materie primă nu se va duce niciodată lipsă. Dumnezeu l-a făcut pe om potent şi i-a dat minte perversă cu un scop clar şi precis. Probabil, însă, că nici Demiurgul nu a putut anticipa până unde se va extinde perversitatea umană. Citind-o pe Andaa pentru prima dată, acum un an şi mai bine, am avut o reacţie de dezgust şi am schimbat repede pagina. Îmi repugnă orice ţine de vânzarea de sex. De modă veche, consider că sexul este mult prea intim şi personal pentru a fi expus pe tarabă, printre legume şi zarzavat. Firea perversă moştenită genetic de la Adam şi Eva m-a readus, însă, din nou pe blog. Curiozitatea m-a împins să citesc filă cu filă, în căutarea motivelor pentru care autorul/autoarea răbufneşte cu atâta dezinvoltură şi fără inhibiţii în creionarea sexualităţii. Culmea este că am reuşit să-mi schimb radical impresia iniţială. Aparenţele înşeală întotdeauna. Autorul/autoarea scrierilor reuşeşte să prezinte esenţa sexualităţii, fără urmă de vulgaritate. Dovedind o cultură vastă şi o măiestrie nativă în formularea paragrafelor, reuşeşte să atragă comentarii savuroase pro şi contra, deopotrivă.
Nu contează cine se ascunde în spatele personajului Andaa. Importante sunt ideile rafinate pe care numai cineva, cu mintea ascuţită şi bine pregătit profesional, reuşeşte să le strecoare într-un text, aparent banal.
Intuiţia şi cuvintele cheie strecurate în texte îmi confirmă faptul că autorul/autoarea este un om obişnuit, trăind cu greu de pe azi pe mâine, pe un salariu mizer, undeva la graniţa decenţei, care răbufneşte cu năduf în singurul spaţiu rămas încă liber. Spaţiul virtual. Şi râde cu atâta poftă de slăbiciunile umane, de decadenţa omenirii şi de anomaliile şi prostituţia socială, încât ajungi dependent de scrieri asemeni pensionarului care îşi aşteaptă docil şi cuminte poştaşul.
Pe fondul acestor scrieri, care îmi bine dispun mereu ziua, a luat naştere şi secţiunea Adults only a blog-ului de faţă, chiar dacă este departe de consistenţa scrierilor care m-au inspirat. Un sfat, totuşi, pentru cei care vor avea răbdarea să o/îl citească pe Andaa. Înainte de a emite comentarii, citiţi cu mare atenţie textele, despuiaţi-le de frunzele inutile şi reţineţi esenţa. Veţi fi fascinaţi de ceea ce veţi găsi.

Starea naţiunii

„K*** Security” stă scris mare pe spatele pufoaicei. Buhăit, cu ochii afundaţi în orbite, cu o tentă verde-gălbuie a tenului gras şi ridat. Trăzneşte a bodegă. Capul îi cade greu pe spătarul scaunului din faţă şi i se bălăngăne în ritmul sacadat al autobuzului. Când şi când geme. Brusc, ridică capul şi se uită năuc în jur. Duce mâna în buzunarul interior al hainei şi scoate, cu gesturi teatrale, o staţie de emisie recepţie. Se uită tulbure la staţie apoi, trufaş, face ochii roată. Cine dracului să bage în seamă un beţiv ? Oarecum deranjat de lipsa de interes a celor din jur şi mai ales de lipsa de apreciere pentru ciocofonul primit cu mare greutate, probabil din vreun stoc dat la casare, acţionează nervos butoanele. Un piuit ascuţit se aude în autobuz şi călătorii întorc capetele vădit deranjaţi din picoteala de dimineaţă. Un rânjet nătâng i se lăţeşte pe toată faţa. „Ţi-ai drack…băăăă, organu’ e cu ochiu pe voi, chit că-i breaz ori beăt. Hahalerelor…năi avem putărea”. Apoi capul îi cade din nou greu pe spătarul scaunului din faţă.

Nu mai reuşim să ne trezim din beţie. Alcoolul ne-a inhibat orice personalitate. Lâncezim într-o mahmureală perpetuă şi privim absent la ceea ce se petrece în jurul nostru. Destinul ni-l conduce o mână de rataţi care au apucat să guste din cupa puterii şi acum fac orice pentru a mai primi o picătură. Avem conducătorii pe care îi merităm. La un popor cu o conducere atrofiată, fără coloană vertebrală, fără demnitate şi fără elementarul bun simţ, numai nişte secături puteau să ia frâiele şi să ţină cu dinţii de ele atâta timp cât mai este ceva de muls.

Trăim din ce în ce mai greu şi din ce în ce mai urât. Trăim cu frica că a doua zi nu vom mai avea ce pune pe masă. Ne îndoim spatele neputincioşi în faţa unor impotenţi numai pentru a ne păstra locurile de muncă. Preţurile explodează în nesimţire iar guvernul ne transmite suav un „Fuck You” Tăricenesc. Nu este problema lor că poporul nu mai poate duce jugul. Atâta timp cât ei au buzunarele pline, restul pot să crape. Executorii te execută silit pentru sentinţe date culpabil. Băncile te caută şi-n gaură de şarpe dacă ai întârziat cu o zi plata scadenţei. Salariile le primeşti înjumătăţite după lungi zile de aşteptare cu precizarea sadică „Să fiţi mulţumiţi că i-aţi primit şi pe ăştia”. Şi handicapaţii sociali se îmbogăţesc pe spinarea oamenilor de rând, fără scrupule şi fără procese de conştiinţă. Iar restul…mor. Mor pe zi ce trece. Social, familial, psihologic, mental şi fizic.

Vor fi cele mai triste Sărbători pentru majoritatea românilor. Probabil că numărul sinuciderilor în prag de Crăciun vor creşte exponenţial, pe măsură ce şansa unui trai decent de viaţă va scade dramatic cu fiecare nouă gogoriţă guvernamentală. Ce sa mai zic…noi să fim sănătoşi. Sărbători fericite!

10 motive…

…ca să-mi dau cu tesla în….(nemulţumirile bugetarului de rând)

1. Iar a ieşit PSD-ul la putere. Nu-i mai satură nimeni. De fapt, la aşa popor, aşa conducere. Avem ceea ce merităm.

2. Steaua este în picaj liber. Trăieşte doar din amintiri. Amintiri care pălesc pe zi ce trece, cu fiecare sfidare făţişă a suporterului. Degeaba se schimbă antrenorii ca şosetele. Dacă dăruire nu este, nimic nu este. De valoare, ce să mai zic…

3. Îmi bate vântul prin buzunare. Nimic nou sub soare. Într-o ţară în care banul sfidează bunul simţ, cine mai are nevoie de educaţie şi moralitate? Dă-i în mă-sa de profesori…cartea nu aduce bani. Sau vorba lu’ Tărăcilă în direct…”Fuck You!”.

4. Sigur…Sărbătorile de iarnă sunt pentru odihnă. Nu şi din punctul de vedere al şefilor care nu mai pot de grija subalternilor. Este o perioadă propice pentru dezgroparea „morţilor” de prin sertare. De ce să stea angajaţii liniştiţi cu familiile lor când sunt atâtea de făcut? Ieri dacă se poate…

5. Nici nu bănuiam cât de greu este să fi părinte. Să nu mai ai argumente şi mijloace pentru a-ţi ţine copiii pe linia de plutire. Să vezi cum o iau pe arătură şi scapă din frâiele părinteşti. De fapt, ce pretenţii să am. De când şi eu şi soţia suntem „musafiri” pe acasă şi copiii sunt de capul lor. Un aspect care trebuie notat şi, mai ales, remediat. Urgent.

6. Nu bănuiam, de asemenea, nici cât de greu este să fi cap de familie. Se sparg toate în capul tău şi tragi ponoasele. De multe ori rămân fără soluţii. Şi chiar nu am ce face. Sunt depăşit de evenimente. Nu pot face doi din mine.

7. Greu cu bătrânii, dar şi mai greu fără ei. Se sting pe zi ce trece. La fiecare sărbătoare mă întristez şi mă gândesc cât îi voi mai avea alături. Mă rog doar să nu sufere atunci când le va veni sorocul.

8. Se apropie bilanţul anual. Şi ca de obicei, sunt neterminat. O grămadă de proiecte pe rol şi aproape nimic finalizat. Adevărul este că la cât sunt de sictirit, doar printr-o minune voi reuşi să dau toate problemele la spate.

9. Nu ştiu cât voi mai rezista la ritmul acesta de muncă. Deja am început să scârţâi pe ici pe acolo. Nu reuşesc să-mi trăiesc viaţa. Am devenit robul muncii. Nu mă întrebaţi când m-am distrat ultima oară. Nu voi reuşi să-mi amintesc.

10. Am uitat să zâmbesc. De ce viaţa asta este uneori atât de curvă şi ţi-o trage din orice poziţie şi fără preaviz?