Mi-aş fi dorit ca evenimentele de atunci să rămână ferecate în cotloanele creierului şi să nu-mi mai amintesc niciodată de trăirile terifiante din timpul unui conflict armat. Evenimentele care se petrec acum în lume, însă, nu au cum să mă lase insensibil şi indiferent. Mai mult, toate veştile care curg neîncetat pe toate canalele media îmi trezesc amintiri neplăcute şi, mai mult, îmi alimentează acea stare de panică pe care am resimţit-o şi în decembrie ’89. Este clar că această criză va degenera şi se va extinde, cuprinzând toate zonele conflictuale îngheţate.
Obama nu este decât carnea de tun aruncată la înaintare de păpuşarii ascunşi ai economiei mondiale. Putin îşi consolidează imperiul ţarist, cu fiecare cizmă înfiptă perfid în Europa, râzând maliţios în timp ce se joacă cu robinetul energetic. Puterile asiatice au strâns suficient capital financiar şi economic astfel încât să joace de la egal la egal pocher cu mai marii tradiţionali mondiali. Ţările arabe îşi strâng rândurile şi cer respect prin teroare.
Iar România se dovedeşte a fi acelaţi stat mediocru, culpabil, cu fundul în două luntrii, cu o putere politică ahtiată după ciolan.
Nu-mi doresc decât ca păpuşarii intereselor ascunse să aibă suficientă înţelepciune încât să nu transforme naţii întregi în victime colaterale. Şi mai ales, nu-mi doresc să mai îmbrac vreodată uniforma militară. Consider că mi-am achitat datoria faţă de ţară.
