Angie (V)

Nu voi face niciodata mai mult decat atat. Din pacate poate… Desi nu pot sa nu recunosc, un pic vinovat, ca am schimbat intr-o zi doua vorbe cu unul din pustii Angelei, si mi-a trecut prin cap la un moment dat sa-l rog sa-mi afle numarul ei de telefon!…
Ramane pe alta data, fermecatoare Angie! Cu siguranta intr-o viata viitoare, unde te-as ruga sa vii la fel cum esti acum: apetisanta, mandra si usor usor stingherita de privirea mea dorit discreta si inevitabil posesiva. Pe care stiu ca o cauti si tu in fiecare zi la ora pranzului, macar asa, din obisnuinta… Acolo ne vom reintalni cu siguranta. Intr-una din atat de multele mele vieti viitoare, pe care mi le-am aranjat deja, pentru atat de multe cele pe care nu le mai pot face in aceasta viata!…
De trei zile a-nceput vacanta copiilor. S-au inchis scolile si gradinitele. Angie nu mai vine cu copiii la masa. De altfel, in curand se va inchide probabil si cantina studenteasca, iar eu voi trece iar pe sandwich-uri. In sectorul pana-n urma cu cateva zile “cotropit” de copilasi, acum stau imprastiati cativa studenti plictisiti, cu ochii-n farfurii si gandul la sesiune. Eu o sa stau aici, la aceeasi masa de langa stalp si-o s-o astept pe Angie. La toamna poate ne vom revedea. Sau poate toamna cealalta, sau poate-n cine stie care toamna. Eu pot s-astept. Am tot timpul. Nu ma mai grabeste nimic…