Braşoveanca

Am revăzut Braşov-ul cu o oarecare strângere de inimă. Pe timpuri, pierdut în reveria panoramică a oraşului, cocoţat acolo sus, la promenadă, destinul mi-a trasat alt curs pentru viitorul meu existenţial. După ploaie, vânt, soare şi viscol, cu o gradualitate altitudinală, oraşul m-a primit cu o ninsoare ca în basme, aşezată, molcomă, cu fulgii mari, pufoşi şi lipicioşi. Căminul studenţesc de pe Coline, curat, dichisit, cu un aer boem şi civilizat, dat de camerele de supraveghere video, şi-a primit încărcătura microbuzului firesc şi discret, prin clinchetul cheilor atârnate pe degetele astenice ale portăresei.
După ce mi-am desfăcut bagajul în cameră, am coborât pregătit pentru binemeritata plimbare de seară. Am nimerit în mijlocul unui grup compact de studente, care se manifestau zgomotos în holul de la intrarea în cămin. Am încercat să găsesc drumul cel mai scurt către ieşire, dar nu mi-am putut reprima plăcerea perversă de a naviga printre atâtea trupuri tinere, calde şi frumos mirositoare, multe sumar acoperite cu cămăşi de noapte, prosoape de baie ori pijamale semitransparente, cu danteluţe. Reuşiseră să-l prindă pe vagabondul voyeur-ist şi acum nu se puteau decide dacă să-l linşeze, ori să cheme poliţia.
Sigur, după multe direcţii de plimbare, alese aleator, până la urmă am ajuns în centrul oraşului. De fapt, cam toate drumurile duc în Piaţa Sfatului. Înfometat şi însetat, m-am proptit într-o cârciumă specifică zonei. O tavernă în stil unguresc, cu bănci şi mese din lemn cioplit parcă grosolan, cu separeuri dedicate.
Cert este că ospătăriţa era unguroaică. Trăsăturile-i ascuţite, nasul în vânt, pieptu-i ferm, voluptuos, iţit obraznic din cămaşa tradiţională mult prea strâmtă, dar cu atât mai incitantă, vocea fermă, tabagică şi ochii negri sfredelitori mi-au luat piuitul. Am rămas cu ochii agăţaţi involuntar în decolteul generos, gata-gata să plesnească, şi cu greu mi-am îndreptat ochii spre meniul pe care mi-l oferea. Pe deasupra meniului, m-am uitat meschin şi mitocăneşte în urma ei, admirând fesele ferme, curbate ameţitor pe sub fusta ce se oprea la două degete deasupra genunchilor. Picioare drepte, gambe elastice, glezne fine.
Uşor trecută şi totuşi, atât de proaspătă. Ca o piersică coaptă, după cum bine zice vorba din popor. Nu, nu am o predilecţie pentru femeile mature, de mult coapte şi răscoapte. Sau naiba ştie. Oricum, nu mă văd la braţ cu o puştoaică. Adevărul este că nici nu am încercat, ca să-mi dau seama cum este. Nu am avut curaj. Poate îmi este frică de exuberanţa tinereţii. Poate mă timorează faptul că nu aş face faţă excesului de adrenalină specific vârstei. Poate mă pune pe gânduri diferenţa de vârstă. Poate nu mai am răbdarea şi nici dorinţa de a mă plia cerinţelor cuiva cu altă mentalitate de viaţă şi cu alte capabilităţi oferite de un corp viguros şi cu mult mai în formă decât al meu.
Ospătăriţa pare numai bună pentru aspiraţiile mele. Hârşâită prin viaţă, după cum dă de înţeles atitudinea, comportamentul şi poziţia ei, cu un corp care nu poate naşte decât dorinţe (exceptând corsetul ţinutei care mai mult ca sigur îi adună toate cărnurile şi le ţine ferme, pentru deliciul pervers al consumatorului), pare genul de femeie care ştie ce vrea. Genul de femeie care are oroare de dulcegării, care pune direct mâna pe tine şi, fără ocoliş, îţi spune verde în faţă să fii bărbat.
După 2 ţoiuri de palincă (primul din partea casei, al doilea la cerere) am început să o dezbrac cu privirea. Scena de amor ghebos, cu sâni-ii revărsaţi peste mine şi cu fesele-i tresărind spasmodic sub palme, s-a consumat firesc, fără întreruperi nedorite, între antreu şi salata ungurească. La îngheţată, deja mă aflam sub acelaşi duş cu ea, împărtăşind amândoi clipe de amor nervos, lipiţi de faianţa rece a băii ipotetice din mintea mea.
Ospătăriţa nici nu bănuie cât de profund şi detaliat i s-a penetrat intimitatea sau poate, dimpotrivă, este prea sătulă şi sictirită de cât a fost dezbrăcată cu privirea şi câte minţi clientelare a pus pe jar, considerând ca pe o normalitate dorinţele ascunse ale masculilor de la mesele răsfirate. Cert este că, la plecare, mi-a zâmbit oarecum complice, ceea ce mă determină ca data viitoare să merg la aceeaşi cârciumă.
Dar parcă ziceam că sunt obsedat. La naiba cu primăvara asta şi cu hormoni-ii dezlănţuiţi. Noi să fim sănătoşi.