De ziua mea

A te naşte în ziua în care Creştinismul învie, se întâmplă poate o singură dată în viaţa unui om. După calculele mele, cam pe la 140 de ani ziua mea de naştere va mai coincide cu Învierea lui Isus. Nu, nu-mi propun să trăiesc atât. Dacă niscai boli moderne nu mă vor ţintui la pat, deja la peste 70 de ani îmi voi dori moartea.
Coincidenţa zilei de naştere cu cea a Învierii Domnului nu mi-a schimbat în nici un fel optica gândirii. Nici programul, nici hachiţele personale şi nici stilul cotidian de viaţă.
La fel ca în fiecare an, am mers cu familia la biserică pentru a asculta slujba şi a lua lumină. Am rămas doar cu lumina şi cu pasca pe care, ciudat, am reuşit să le iau fără îmbrânceli şi vociferări, având în vedere faptul că rândurile celor strânşi la biserică erau mult mai rarefiate comparativ cu anii precedenţi. Ori lumea s-a săturat să mai vină an de an în aceeaşi parohie înghesuită, ori s-au împrăştiat pe la alte biserici apărute ca ciupercile după ploaie în liniştitul cartier în care trăiesc ori, pur şi simplu, au îmbătrânit şi nu au mai riscat să se deplaseze în miezul nopţii pe străzile oraşului. Cât de slujbă…să fim serioşi. Când copiii îţi ţopăie într-una întrebând din minut în minut când se întorc acasă ca să vadă ce le-a adus iepuraşul, nici o şansă să rămâi la slujbă.
Împreună cu lumina sfântă, am mai primit ceva. Sărutul „prietenesc”, al celei a cărei metamorfoză mi-a sucit minţile, simultan cu urarea de la mulţi ani. Sărutul a venit atât de moale şi parfumat şi atât de excitant încât am urât-o pentru prima dată pentru „legământul” făcut pe vremuri când îmi şoptea, vădit încurcată, că niciodată nu va accepta să fie a mea. Nu atâta timp cât…Nu împotriva soţiei. Mă întreb unde am fi ajuns dacă noi trei nu am fi fost colegi în facultate. Sau, cine ştie… o fi vreun semn. Prea brusc a reapărut.
În rest, zile obişnuite de Paşti. În prima zi din seria celor trei, în care, an de an, debarc cu căţel şi purcel în căsuţa cochetă a naşilor, am cam vegetat. Nici măcar anturajul obişnuit nu a reuşit să se adune, astfel încât, neavând cu cine să mă îndemn, la sfârşitul zilei eram aproape la fel de proaspăt şi lucid ca la începutul acesteia.
Pe când îmi căutam pe bâjbâite perna în care să-mi înfig nasul numai bine că sună telefonul. O prietenă de familie dorea să ne scoată la concertul lui Bregovic. O muzică, de altfel, greu de digerat. Ai nevoie de o anumită stare psihică pentru a o înţelege şi a o gusta. O muzică pe care dacă o asculţi prea de aproape, îţi produce stări de leşin. Sunetele grave ale fanfarei îţi lovesc toracele ca un berbece. Nu am rezistat şocurilor sonore şi am ieşit cu greu din mulţimea dezlănţuită. O mare de oameni ocupând întreaga plajă, cum numai la meciurile Stelei de odinioară puteam vedea. Am urmărit spectacolul de la vreo 500 m de scenă, acolo unde cât de cât se mai putea respira. Spectacolul de artificii de la sfârşit a încununat un spectacol inedit. Mai vreau.
Plecarea de pe plajă s-a efectuat în trombă. Grăbindu-se ca să nu rămânem blocaţi în trafic, prietena noastră şi-a cam băgat picioarele în regulamentele rutiere. Adevărul este că la cât de beţi erau şoferii, riscai să rămâi fără carnet nevinovat. Unuia i-a strâmbat oglinda retrovizoare, pe altul l-a băgat în şanţ iar la trecerea de pietoni a trecut ca prin brânză, ignorând înjurăturile celor care, totuşi, au avut inspiraţia să sară care încotro.
Ok…Anul acesta, de ziua mea, am avut parte de ceva mai multă acţiune. Da, dar când mă gândesc că la anul fac 40, mă apucă aşa o jale…Ehhh, eu să fiu sănătos şi cei dragi alături de mine.
Hristos a Inviat !

Fluturaşi

Nu…Nu este vorba de acei fluturaşi. Care vin împreună cu primăvara şi îţi trezesc instinctele amorţite. Care-ţi invadează intimitatea şi te împing de la spate să-ţi trăieşti viaţa. Aceşti fluturaşi au murit. Coconii iubirii şi a chefului de viaţă au rămas chirciţi în gogoşile mătăsoase şi doar o minune Dumnezeiască i-ar putea readuce la viaţă.
Mulţi au ajuns să trăiască doar pentru fluturaşii de hârtie. Acei fluturaşi care ar trebui să te motiveze să-ţi trăieşti viaţa cu demnitate. Fluturaşi care ar trebui să-ţi asigure ziua de mâine. Care să aducă linişte, siguranţă şi stabilitate. Chef de viaţă.
Mi-a dispărut orice chef de viaţă privindu-mi fluturaşul retributar. Şi orice speranţă. Se zice că speranţa moare ultima. O fi la alţii…la mine a pierit de mult. Şi probabil la alte câteva milioane de oameni.
Nu este prima dată când trec prin şocurile electrice salariale. Întotdeauna am avut, însă, alternative. De data asta, s-a isprăvit”, îmi zic în barbă cu glas sfârşit de greier topârcienesc.
Momentan trag obloanele. Nu ştiu când voi mai avea dispoziţia necesară să scriu.
Oricum ar fi, Paşti Fericit ! Sigur ne vom revedea. Numai să se mai încălzească niţel şi-n sufletul meu.

Creola

Colegi de facultate. Am cunoscut-o în camera de cămin a fetelor, unde îmi făceam veacul când aveam ferestre în orar. Fetele, de altfel, primitoare şi ospitaliere. Fete din provincie, hotărâte să-şi depăşească condiţia provincială şi să reuşească profesional. Eram primit şi mă simţeam ca acasă în camera lor înghesuită, dar cochetă.
Acum, nu sunt sigur dacă era creolă, mulatră sau pur şi simplu ţigancă. Cert este că sărea imediat în ochi prin tenu-i întunecat. De altfel, bine proporţionată, înaltă şi cu un corp bine închegat, după cum intuiam dincolo de hainele cu care îşi proteja atât de bine intimitatea. Buzele-i prea mari, umflate parcă artificial, îi stricau oarecum echilibrul fizic, ajungând până la un sentiment de respingere în momentele-i de furie. Ia sânii mult prea mici făceau parcă notă discordantă cu trupu-i elastic şi subţire.
Am încercat să îi ignor atenţia exagerată pe care mi-o acorda ori de câte ori poposeam în camera lor. Asta nu mă împiedica, însă, să o analizez cu coada ochiului şi să încerc să o dezbrac cu privirea. Iar ea, intuind parcă intenţiile mele, poza în cele mai incitante poziţii cu mişcări languroase dar atât de artificiale constituţiei proprii.
În momentul în care am rămas singuri în cameră iar ea s-a înghesuit la pieptul meu, parcă cerând iubire, m-am blocat. Am îndepărtat-o precaut, privind-o sever în ochi. A insistat, mi-a luat palmele şi şi-a acoperit sânii cu ele. Mi-am retras repede mâinile şi am întrebat-o ce a apucat-o. Mi-a răspuns sec că nimic, apoi s-a îndreptat spre uşă şi a închis-o cu cheia. S-a întors şi s-a aşezat în poala mea, încolăcindu-mă cu picioarele.Mi-a luat din nou palmele şi le-a strecurat pe sub tricou. Am simţit în căuşul palmelor doi sâni mici, dar tari ca piatra şi fierbinţi, tresărind din ce în ce mai repede, pe măsură ce, instinctiv, palmele mi se încleştau. Mi-am lăsat palmele să lunece pe spatele-i încins, apoi unghiile au început să-i scrijeleze pielea. La oftatul ei de plăcere exagerat iar m-am blocat şi m-a retras.
- Ce facem ?
- Nimic grav, sărută-mă.
Nu am avut timp să reacţionez că ea deja m-a împins pe spate, în pat, şi şi-a lipit buzele de ale mele. I-am simţit limba încercând să-mi penetreze conturul buzelor. Am lăsat-o să intre. Incitante la atingere acele buze cărnoase, dar asprimea limbii cu care încerca să-mi simtă întreaga cavitate bucală mi-a produs brusc un sentiment de disconfort.
Am răsturnat-o într-o rână şi m-am săltat în şezut.
- Nu vreau!
A început să plângă cu sughiţuri. Am încercat să o liniştesc luând-o în braţe şi mângâindu-i părul. Apoi am aflat povestea ei. Era îndrăgostită. De cum m-a văzut prima dată, m-a dorit. A încercat fel de fel de tertipuri feminine prin care să-mi atragă atenţia pe care, de altfel, le intuisem foarte bine. Văzând că nu mă las prins în mreje, în ziua aceea s-a decis să mă abordeze direct.
Am stat până seara târziu în cameră şi am discutat. Am decis împreună să ne acordăm o şansă, dar să o luăm mai uşor. Cert este că vreo câteva săptămâni am fost împreună. Am vorbit, ne-am plimbat, ne-am sărutat, ne-am atins. Am încercat să dezvolt în mine aceleaşi sentimente care o încercau şi pe ea. Am vrut o relaţie. Nu mi-a reuşit. Iar creola, a intuit foarte bine în ce ape mă scăldam. Sigur, puteam să profit. Oricând mi-ar fi cedat. Dar nu m-aş fi împăcat niciodată cu gândul că nu aş fi fost decât un profitor de duzină. Tot ea m-a eliberat de chinuri. Într-o zi călduroasă de vară şi-a luat la revedere şi mi-a urat fericire în viaţă.
Am terminat amândoi facultatea iar ea s-a retras în orăşelul de unde a venit. Nu mai ştiu nimic despre ea.

De ziua ta…

…iubita…îţi doresc noroc în viaţă.
Nu te-am planificat, dar te-am dorit atât de mult. Nu ai vrut să fii fată de prima dată, aşa cum ne-ai păcălit cu ecograful atâtea luni la rând. Enigmatică şi misterioasă ca orice femeie. Apoi te-ai sucit şi te-ai lăsat descoperită privirii în toată splendoarea ta angelică. Maică-ta s-a îndrăgostit instantaneu de profilu-ţi minunat şi, plină de ea, mi-a zis cu lacrimi în ochi că vom avea o fată dumnezeiască. În pofida mitului consacrat cum că majoritatea bărbaţilor îşi doresc băieţi, eu pe tine te-am dorit. Asta după ce fratele tău, la rândul lui, ne-a păcălit cu ecograful. Deja mă “consolasem” cu gândul că Andrei va fi Andreea şi deja răscoleam tarabele în căutare de cărţi care să mă înveţe cum să cresc o fată. S-a sucit şi el mult mai târziu, cu aceeaşi lene care îl caracterizează şi acum şi m-a lăsat cu buza umflată. Asta deja îmi mirosea a conspiraţie. Conectat într-atât de mult la perspectiva tatălui de fată, atunci îţi priveam cordonul ombilical pe post de puţă cu o oarecare ciudă. Te vroiam fată. M-ai simţit, m-ai intuit şi te-ai deconspirat. Nu, nu m-am îmbătat. Mi-am consumat bucuria în mine.
Am patrulat pe culoarele spitalului ca un leu în cuşcă. M-am certat cu asistentele, am fost dat afară pe uşă dar am revenit cu liftul. Mi-am pus halat alb şi am furat un ecuson, tocmai pentru a mă pierde printre personalul spitalului şi a nu fi luat la întrebări şi trimis din nou la plimbare. Doctorul a ieşit oarecum încruntat din sală şi din 3 paşi am fost în coasta lui. M-a asigurat că am o fată dolofană şi sănătoasă dar că înainte să mi te arate trebuie să-mi zică ceva. Sigur, era vorba de hemangiomul care te face atât de deosebită. M-am uitat urât la el iar doctorul, probabil precaut, probabil speriat de privirea mea, a încercat să mă asigure că este o problemă normală şi firească, frecvent întâlnită la nou-născuţi şi că nici soţia, nici copilul nu au vreo vină. Pe mine, de fapt, nu mă interesa decât dacă eşti întreagă şi sănătoasă. Primind confirmarea, faţa mi s-a luminat şi te-am primit în braţe. Ce s-a întâmplat atunci între noi doi, tu căutându-mă cu mânuţele şi eu plângând de bucurie, încercând să-ţi fotografiez cu ochii fiecare părticică a trupului, rămâne doar între noi, da ? Nu mai zici la nimeni că m-ai văzut înlăcrimat…
Azi ai împlinit 4 ani. Eşti isteaţă, frumoasă, cochetă şi lipicioasă. Sensibilă, fudulă şi mândră. Ai o personalitate puternică şi nimeni nu-ţi rezistă. Ne ai pe toţi la degetul mic şi ştii cum să obţii ceea ce îţi doreşti.
Mulţumesc lui Dumnezeu că am fata pe care mi-am dorit-o, chit că uneori conştientizez faptul că nu o merit. La mulţi ani Maria şi zbor lin prin viaţă.

Cafeaua de dimineaţă

Defulatoare, curativă, purgativă…Creează dependenţă. Dacă nu reuşesc să-mi beau cafeaua cu noaptea în cap, în balconul atât de înghesuit dar cochet, cu coatele sprijinite pe pervaz, ziua parcă e lipsită de sare şi piper.
Până să ajung eu să mă bucur de intimitatea cofeinei, în combinaţia periculoasă a celor 2 ţigări obligatorii, umblu ca teleghidat prin casă. Morocănos, irascibil, cu ochii încă cârpiţi de somn, în minte nu am decât ceaşca de cafea aburindă, pe poliţa din balcon, alături de pachetul de ţigări şi de scrumiera cu cele două chiştoace rămase din dimineaţa anterioară. Când în sfârşit mă las greoi cu coatele pe pervaz, cu un oftat nedisimulat de plăcere dat de primul fum de ţigară, încep să-mi obişnuiesc ochii tulburi cu peisajul de afară.
Pomii sunt în floare. Minunate la privit aceste pete de culoare alb-rozii. Parcă întreg sufletul mi se încarcă de puritatea vegetativă a primăverii. Păsările, prin trilurile lor inconfundabile anunţă o zi minunată. Fuioare de nori alburii se împrăştie pe întreg orizontul asemeni unor brazde trase în joacă de un tractor de jucărie pe nisipul plajei.
Ţăcănitul tocurilor pe trotuarul cenuşiu nu întârzie să răsune pe strada încă pustie. În fiecare zi, fix la aceeaşi oră, o femeie astenică se îndreaptă grăbită spre serviciu. Cadenţa ascuţită a tocurilor care izbesc caldarâmul îmi creează o uşoară stare de irascibilitate. Parcă înţepată, mergând ca teleghidată, singurul scop al femeii este acela de a-şi controla mersul pe tocuri. Cu nasul în vânt, privind fix înainte, ţeapănă şi rigidă, pare absentă la tot ce se întâmplă în jurul ei. Coafura îi saltă ritmic, oarecum nefiresc, la fiecare schimbare a punctului de spijin de pe un picior pe altul. Cât fixativ şi-o fi turnat în cap, nu este problema mea. O urmăresc amuzant şi încerc să-mi imaginez cum s-ar plimba pe stradă doar în papuci de casă.
Vuietul ţăcăniturilor de tocuri se pierde undeva după colţul blocului. Îmi răsucesc capul în partea opusă aşteptând următoarea apariţie. Femeia corpolentă, cu nelipsita-i geantă încăpătoare ca de poştaş, atârnându-i de umăr, se mişcă agale. Parcă înoată. Are gesturi leneşe şi ample. Asemeni unei raţe, îşi leagănă şoldurile pline când la stânga, când la dreapta. Îşi plimbă lenea cu o demnitate de invidiat. O privesc şi mă ia somnul. Mai sorb o înghiţitură de cafea pentru a mă dezmetici.
Din partea opusă apare vecina cu fetiţa în braţe. Faţa mi se luminează şi un sentiment de compătimire mă încearcă. Cu mâinile dolofane, micuţa s-a cramponat de gulerul hainei şi, cu capul sprijinit pe umărul maică-si, încearcă să-şi continue somnul. Capul îi saltă uşor pe umăr şi când zdruncinătura este prea mare face ochii mari, se uită peste umăr, apoi îşi lasă pleoapele înapoi peste ochi, toropită de somnul dulce al zorilor de zi.
Azi nu a apărut cucoana ţăcănitoare. Hmmm…ceva nu este în ordine. Cum să-mi încep eu ziua fără raţia de amuzament ? Ceva parcă nu este complet în cercul vicios al cafelei de dimineaţă. Şi nu, nu mi-a plăcut cafeaua. A ieşit prea amară pentru gustul meu. Poate tocmai de aceea ?

Cuprins

Cine nu crede în Teoria conspiraţiei, ar fi cazul să-şi revizuiască optica. Să deconspirăm…
Iniţiatoarea blog-ului este Ioana. Crucea nu a rămas pe Golgota. Fructul pasiunii de o noapte, rezultat din aburi de alcool, doreşte să-şi cunoască tatăl, trecând astfel peste dorinţa încrâncenată a mamei de a-l uita. Am reuşit să contactez câteva din femeile din viaţa lui QvoVadis şi să le conving să scrie. În grup se află şi un bărbat. Să lăsăm, însă, autorii să se prezinte singuri.
PAULA. Profesor. Parteneriatul în viaţa unui cuplu este vital. Totul trebuie împărţit la doi, iar orgoliile lăsate la uşă. Mă găsiţi pe Academica şi pe Cotidiene.
ANDA. Damă de companie. Evident, eu sunt Curva. Nu v-aţi prins ? Mai greu atunci când gândeşti cu ceea ce ai în pantaloni. Citiţi-mă pe Adult’s Only.
CAMELIA. Asistent social. Nu uitaţi niciodată ca sunteţi femei. Comportaţi-vă ca atare. Niciodată nu este prea târziu pentru o metamorfoză. Mă găsiţi pe Demenţa socială.
AMALIA. Jurist. Preţuiţi-vă şi respectaţi-vă partenerul, indiferent de condiţii sociale sau de distanţe. Învăţaţi să-l simţiţi şi să-l intuiţi fără cuvinte. Putem vorbi pe Desculţ şi pe La Familia.
LAVINIA. Medic. Indiferent de greutăţile fizice cu care te împovărează viaţa, nu uita niciodată că ai o minte care compensează. Sunt lipoveancă şi ştiu ce zic. Haideţi să defulăm şi să lăsăm frâu liber imaginaţiei pe Din puţul gândirii.
ELENA. Pastor. Este adevărat că prima iubire nu se uită niciodată. De aceea am îmbrăcat haine preoţeşti. Indiferent cum par postările, vă pun la încercare iubirea pe Domine.
ANTON. Ofiţer. Nu mi-am zis încă povestea. Sunt sceptic. Oamenii, în general, nu sunt încă pregătiţi pentru a accepta homosexualitatea ca pe ceva firesc şi normal. Oricum, pentru cine doreşte să citească chestii specific masculine, mă găseşte la Iarna patimilor şi Romanian Army .
LĂCRĂMIOARA. Politician. Sunt încă o puştoaică şi nu aş renunţa în veci la puritatea copilăriei. Haideţi să dărâmăm împreună zidul ignoranţei, a regulilor sociale şi a barierelor psihice pe The (romanian) Wall .
ALEXANDRA. Secretară. Ştiu ce vreau şi ştiu ce îmi doresc. Am instincte şi calităţi de felină. Sălbăticiunea din mine m-a ajutat să-mi fac mulţi prieteni pe Friend’s şi în Blogosferă .

Vă mulţumim că ne citiţi şi ne semnăm,
Paula
Anda
Camelia
Amalia
Lavinia
Elena
Anton
Lăcrămioara
Alexandra