Tu’i măseaua

Cine are probleme cu dantura ştie el cam cum este viaţa în Iad.
Un an de zile am stat liniştit. Am demarat săpăturile pe şantierele dentare ale patriei şi mi-am rezolvat problemele. Parţial. Că fondurile alocate s-au gătat şi când a fost vremea de replantări vegetale am zis pas. Şi aş fi stat eu liniştit cu craterele selenare, care oricum nu deranjau pe nimeni (oricum eu râd cu juma de gură, ca să nu oripilez interlocutorul), dacă o cutră (chipurile tratată), posesoare a nu mai puţin de 4 rădăcini nu s-ar fi revoltat. Dehhh, de revoluţionari e plină patria.
De o săptămână mă caţăr pe pereţi. De durere, evident. Încerc să o tratez pe cucoană cu indiferenţă sau cu apă rece (în cel mai fericit caz). Aşa, de al naibii (asta ca să nu mă lamentez că iar nu am bani…nici pentru o banală extracţie).
Neplăcut sentiment. Acela de aţi simţi dantura. Parcă nu ar fi măseaua mea. O simt ca pe un transplant incompatibil care reacţionează violent la organismul din care s-a născut. O ciocănesc uşor, cu unghia. O durere surdă începe să mi se prelingă pe maxilar. Asemeni unui ecou, parcă material, urcă gradual şi mi se fixează în timpan. Îmi vine să pun mâna pe patent şi să trag de ea cu înverşunare. O fixez cu două degete şi încerc să o clatin uşor. Mama măsii !! Doare, tu-i arhanghelu’!
Nu prea am ce-i face. Înghit în sec şi tac. Cum de altfel tac milioane de români. Condiţii de viaţă decente ioc. Salarii lipsă. Protecţie socială ciuciu. Servicii medicale gratuite lipsă. Facilităţi financiare şi sociale doar în vis. Taxe, impozite, dări, biruri, servicii publice costisitoare…toate exacerbat de mari şi multe nejustificate. Nu poţi face din rahat bici. După cum nu poţi trăi decent dintr-un salariu de bugetar. Nu aici.
Viaţa în România este asemeni măselei mele. Frumos cizelată şi ajustată de meşterul dinţar la suprafaţă şi plină de putregai în interior. Stăm pe un munte de puroi, pe un focar de infecţie şi ciocănim când şi când cu unghia ca să vedem cât mai rezistă situaţia. Păi fraţilor, fie vorba între noi, nu prea mai rezistă. Şi vai mama voastră, când punga de puroi se va sparge. Pereţii nu vă vor ajunge ca să vă căţăraţi.
În altă ordine de idei, zilele trecute am fost interpelat de o cucoană cam de vârsta mea. Împreună cu nişte fâşneţe tinerele, făcea propagandă pentru alegerile europarlamentare. Am fost invitat politicos să completez un chestionar.
- Mie îmi cereţi asta ? Vorbiţi doamnă cu ăştia tinerii…să-şi aştearnă singuri cum vor dormi.
- Ce să zic, că dumneavoastră sunteţi prea bătrân, m-a măsurat ea din cap până în picioare. Păi dacă noi nu, atunci cine ? a continuat provocându-mă.
- Doamnă, cu tot respectul. Să-i ia dracul pe toţi politicienii. Nu mă mai interesează. Ok ? Să de voteze ei între ei, că oricum pentru prostime nu fac nimic. Nu mai semnez nici o petiţie şi nu îmi mai exercit dreptul la vot în nici o situaţie.
- Vai domnule, dar ce pornit sunteţi. Şi nu vreţi să vă expuneţi nemulţumirile în acest chestionar ?
- Nu !
Aşa este cu durerile astea de măsele. Te fac recalcitrant. Şi problematic este faptul că aceste dureri nu trec niciodată de la sine. O soluţie, ceva? Patentul ! Este cea mai simplă şi eficientă soluţie. Săriţi cu patentul oameni buni. Stârpiţi răul din rădăcină.

Silă

Cu ceva săptămâni în urmă, eram întrebat de ce am dispărut din spaţiul virtual. Nu că mi-ar simţi careva lipsa. Nu am ştiut ce să răspund. A trebuit să dau un răspuns evaziv, motivând o pasă proastă. Ceea ce nu este departe de adevăr. Nici să critic ceea ce văd în jur şi să comentez ce se întâmplă în viaţa mea şi a altor câtorva milioane de români, nu-mi mai vine.
Mi-e silă. De condiţiile de trai în care suntem obligaţi să supravieţuim. De clasa politică care îşi bate joc de popor. De parveniţii de carton care se etalează la modul greţos. De kitsch-ul omniprezent la fiecare colţ de stradă. De animozitatea celor înrăiţi de viaţă. De superficialitatea şi nepăsarea celor care pot face ceva şi şi-au pus palma în fund. De anomaliile şi atrocităţile sociale. De brutalitatea celor lipsiţi de coloană vertebrală.
Politicienii, la unison, aruncă praf în ochii prostimii şi îşi umplu furibund buzunarele, speriaţi de perspectiva sacului gol de a doua zi. Ministrul educaţiei, în cunoştinţă de cauză sau doar prost informat (aşa cum odinioară activiştii de partid erau informaţi telefonic că totul merge bine în teritoriu dar nu-şi mişcau fundul slinos să şi verifice cu adevărat situaţia), emite aberaţii după aberaţii pe sticla televizorului. Mult „stimată” doamnă ministru. Fă, ministerule…cadrele didactice nu îşi mai iau integral veniturile salariale de 3 luni de zile.
Cu venitul salarial înjumătăţit, plătind rate, taxe şi biruri absurde către Stat, unei familii de 5 persoane îi mai rămân 200 lei ca să supravieţuiască până la următoarea bătaie de joc salarială. Pe soţie aţi disponibilizat-o, soacră-mi ia-ţi micşorat pensia la jumătate (în ziua de azi e mai „sănătos” să fi bolnav ca să iei o pensie mai bună decât aia de vârstă) iar copiilor le băgaţi mâna în buzunar până la cot pentru materiale didactice şi alte aberaţii indisponibile procesului de învăţământ. Nu vă mai satură…
În altă ordine de idei, pe plan local situaţia învăţământului este dezastruoasă. Instituţia, lăsată baltă de Minister, trebuie să aplice legea junglei pentru a supravieţui. Dublează taxele studenţilor, taie burse, taxează orice înseamnă evaluare din partea personalul didactic, reduce numărul de locuri bugetate. Pupincuriştii de serviciu fac exces de zel şi aplică noile reglementări după bunul lor plac. Deşi taxele de reexaminare se cer doar pentru examene şi colocvii, ei percep taxe şi pentru susţinere de proiecte ori evaluări de lucrări practice. Că aşa e-n junglă…
Mulţi studenţi mi se plâng că nu pot face faţă financiar noilor cerinţe. Că dacă reuşesc jumătate dintre ei să ajungă să-şi susţină proiectele de diplomă este mare lucru. Îmi pare rău. Nu am cum să-i ajut. Nu eu pot oferi soluţii.
Problema nu este atât de banală pe cât pare la prima vedere. Care-i problema, ar putea zice cineva din exterior…Cine nu poate să-şi plătească taxele acum, le poate plăti şi anul viitor şi peste doi ani şi peste oricare alt număr de ani, iar în final toţi vor ajunge să-şi poată susţine proiectele de diplomă. Corect…aşa este. Nu ar fi singurii absolvenţi care nu şi-au susţinut proiectul de diplomă în anul absolvirii. Întrebarea este, cine naiba ţi se mai înscrie la facultate, dacă politica instituţiei este de a băga cât mai adânc mâna în buzunarul studentului? Aşa mai bine, te înscrii la o facultate particulară care, e drept că-ţi ia banii (chiar mai puţini decât la o facultate de stat), dar măcar îţi oferă condiţiile şi dotările necesare ca să faci performanţă.
În conjunctura noii politici a instituţiei, prevăd un viitor sumbru facultăţii. Tinerii nu se vor mai înghesui ca odinioară şi se vor reorienta spre facultăţi particulare. Neavând studenţi, cadrele didactice nu vor mai putea să spere la ore suplimentare sau cumul de funcţii şi atunci vor trebui să aleagă: ori salariul de mizerie (ăla de bază), ori la gară, la împins vagoane.
Şi mă retrag iar în sictirul meu. Am de corectat nişte proiecte de diplomă. Benevol şi voluntar (şi bineînţeles moca, că doar nu mă plăteşte careva pentru corectură), că nu ştiu dacă şi voi ajunge cu aceste proiecte în comisia de susţinere.