Şomerii

Încă o serie de „rataţi” a absolvit zilele acestea. Şi-au primit oficial şutul în fund din partea cadrelor didactice cu nelipsitul îndemn „vânt bun din pupa”. Impropriu zis întrucât, cu diploma obţinută, ei nu au drept de navigare. Diploma le conferă dreptul să lucreze doar pe uscat. Mă rog, aşa s-au moştenit vorbele în domeniul naval, înainte să apară facultăţile de profil de după ’89.
Sigur, nu au lipsit surprizele plăcute şi mai ales cele neplăcute.
Surpriza plăcută a fost că cei pe care i-am îndrumat la proiectul de diplomă s-au descurcat onorabil la susţinere. Peste aşteptările mele. Ei, însă, şi-au câştigat pe merit nota la proiect şi implicit, dreptul de a profesa. Ştiu că m-au urât şi m-au blestemat în timp ce le returnam proiectele înroşite de corecturi. Ştiu că m-au înjurat în preziua examenului când i-am ţinut până târziu în noapte ca să-i dădăcesc şi să-i sfătuiesc cum să se prezinte în faţa comisiei de examinare. Abia după susţinere au înţeles. Mi-au mulţumit cu sinceritate şi inimă deschisă pentru efortul pe care l-am depus în vederea pregătirii lor. Este suficient.
Surprizele neplăcute s-au ţinut lanţ, ca de altfel în fiecare an, şi s-au reluat după acelaşi şablon împământenit. Studenţi mediocri, care s-au orientat spre îndrumători de proiect „grei” din mediul universitar, deşi s-au prezentat lamentabil, au primit note bune. Indivizi pe care nu i-am văzut decât sporadic în timpul celor 5 ani de studii, debordând de ifose, aere şi confort material au obţinut note maxime. M-am şi „amuzat” cu amărăciune observând cum ditai profesorii, câte 3-4, roiau în jurul lor înainte de susţinere pentru a nu intra „prinţişorii” stresaţi în examen.
Nu am vrut să merg la masa „protocolară” de după unde, profesori şi proaspăt absolvenţi, ar fi trebuit să se simtă bine şi să depene amintiri din studenţie. Nu am vrut întrucât ştiu prea bine cum degenerează astfel de mese. Conflicte mocnite între absolvenţi, sedimentate în străfundul sufletului de ani de zile şi care, în astfel de momente, răbufnesc cu violenţă. Pretenţii absurde din partea anumitor profesori, pentru care studenţii de „sacrificiu” (ăia cu carnet de conducere auto, care nu trebuie să consume băuturi alcoolice, întrucât mereu apar drumuri de efectuat) trebuie să bată tot oraşul pentru a aduce la masă nu ştiu ce accesoriu culinar sau băutură, pe care unitatea prestatoare nu îl are în meniu. Orgii bahice, prestate de acei absolvenţi care înţeleg evenimentul de obţinere al diplomei strict personal, făcându-se cuci şi alte păsări şi borând verde pe picioarele mesenilor. Bârfe, acuze, violenţe verbale şi plecări nervoase de la mese fără a da bineţe şi altele şi altele.
Totuşi, au insistat cei pe care i-am îndrumat şi, de voie, de nevoie, până la urmă am ajuns şi eu la chef. Pentru început, am ales masa profesorilor (că dehhh…cu ăştia rămân să-mi mănânc ficaţii), dar când au început să o dea în politică şi să li se împleticească limba, am şters-o româneşte şi m-am retras în mijlocul absolvenţilor. De fapt, aşa ar trebui să se şi desfăşoare aceste mese festive. Nu profesorii buluciţi la o masă şi absolvenţii răsfiraţi prin tot restaurantul. Este doar o masă de adio. Profesorii ar trebui să fie în mijlocul celor pe care i-au dăscălit.
Şi zău dacă nu a fost mişto în mijlocul absolvenţilor. Asta după ce, din start, am înăbuşit în faşă orice sămânţă de bârfă şi scandal. Nici că a mai dorit careva, cel puţin din cei de la masa la care m-am aşezat, să vorbească de rău colegi ori cadre didactice. O atmosferă plăcută şi destinsă care le-a făcut cinste.
Acum, gata. Şi-au luat zborul. Şi când mă gândesc că ei sunt cei care vor completa procentajul de şomaj al ţării, mai că-mi vine să mă las de meserie.