După 20 de ani

Mult, puţin ? Naiba ştie. Oricum, totul se înmulţeşte cu doi. Atât anii cât, mai ales, burţile.
Adevărul este că am rămas blocat când m-am trezit cu un fost coleg de liceu în uşa biroului. Să mă anunţe că au trecut 20 de ani. Având încă vie întâlnirea de 10 ani, m-am uitat tâmp la el şi l-am întrebat cum de este posibil să fi trecut timpul atât de repede.
Se anunţă un chef cu fiţe, după câte am fost informat. Nu sufăr acest gen de petreceri. Locaţie exotică, ţinută obligatorie, pretenţii. Zău dacă nu m-aş fi simţit mai bine la o terasă de cartier, în şort şi şlapi. Dar, dehhhh…ce să comentez. Are cine să se ocupe.
La prima întâlnire s-a venit cu familii, cu căţei şi purcei. Acum se pare că va fi vorba de ceva selectiv şi strict personal.
Ceea ce m-a deranjat a fost faptul că s-a pus problema pe care dintre foştii profesori ar trebui să-i invităm. Urât. Şi aşa nu mai sunt mulţi în viaţă, iar peste încă 10 ani, dacă se va mai organiza ceva, sigur îi vei număra pe degete. În fine, nu eu sunt în comitetul de organizare. Merge şi aşa rău.
Şi o veste bună. Dacă la 10 ani au excelat absenţele, acum se pare că vor veni aproape toţi. Lucru îmbucurător având în vedere faptul că pe mulţi nu i-am mai văzut de la absolvire.
Cât de repede poate să treacă viaţa asta. Deja începe să mă îngrijoreze problema. Dar nu-i bai. Noi să fim sănătoşi.