Ph.D – work preparation

De două săptămâni lucrez ca salahorul la dosarul pentru doctorat. A naibii muncă. Atâtea hârtii, hârtiuţe de începi să vorbeşti sigur. Teza trebuie listată în ţâşpe exemplare (şi nu are decât vreo 300 de pagini), rezumatul tezei de doctorat în (n x ţâşpe) exemplare, liste de lucrări, cereri de depunere, propuneri de comisie, fişe personale, CV-uri, lucrări în extenso, referate de apreciere, liste de specialişti care îşi dau cu presupusul, adrese, telefoane, contacte. Ba în română, ba în engleză de nu mai ştii care-cum în ce limbă trebuie redactată.
Deja am consumat vreo 10 topuri de hârtie iar de cartuşe pentru imprimantă, ce să mai zic…fără număr-fără număr. Şi dacă îţi mai face şi imprimanta figuri de îţi agaţă mai multe file sau le şifonează, parcă îţi vine să o izbeşti de toţi pereţii.
No, acum m-am mai şmecherit cu cartuşele (de departe cele mai costisitoare). Decât să tot pompez bani în fundul ăluia de mi le tot reîncarcă, am pus hotărât mâna pe seringă. Predestinată, de altfel şi pe care oricum o voi primi cadou după ce voi susţine teza. Nu ca să mă droghez, Doamne Feri. Doar pentru uz extern şi strict destinată umplerii de cartuşe. Da’ ce, ăştia de reîncarcă cartuşe pe bani sunt mai şmecheri ? Uite aşa află omul cum este tras în piept. Că în loc să reîncarce la capacitate maximă, o fac mai mereu pe trei sferturi. Unde mai pui că dintr-o rezervă de tuş, reîncarci de cel puţin 10 ori, la un singur preţ oficial de reîncărcare.
În fine. Nervi, oboseală, hristoşi şi dumnezei dar problema are şi faţeta aia dulce, când ţii în braţe un exemplar legat din teză sau din rezumat. Atât de frumoase, atât de muncite, atât de bibilite de parcă îţi pare rău să le dai mai departe. Ştiind că teza va zace prăfuită în vreun fund de sertar sau aruncată claie peste grămadă peste un alt maldăr de teze, mai mult sau mai puţin muncite, începi să fluieri a pagubă. Asta să fie singura pagubă.
Am cam terminat de aranjat dosarul. Mici amănunte pe ici, pe acolo. Aştept doar undă verde să le îngrămădesc pe toate într-un colet şi să le expediez acolo unde trebuie, nu înainte de a face discret semnul crucii.
Mai departe, zice lumea, cazi într-o apatie totală. După ce obiectul muncii a fost îndeplinit, teza susţinută şi titlul de doctor obţinut, majoritatea se trezesc ca din beţie. Fără acea muncă asiduă care te ţine ocupat de dimineaţă până seara, fără perspective imediate – având în vedere faptul că diploma ajunge la tine cam într-un an de zile, după ce dosarul trece prin alte zeci de mâini obosite şi minţi lehămeţite, fără acea adrenalină care îţi ţinea mintea în formă intri într-o perioadă dezamăgitoare, de iluzii spulberate şi de aşteptări deşarte. Până la primul şut pe care îl iei în părţile moi ale conglomeratului uman, la maniera „Ce bă, ţi-ai dat doctoratul şi acum te doare fix în…. Ia, la treabă, nu la întins mâna”.
Bucuros le-oi duce toate…Să de auzim sănătoşi.

Ph.D – first dissertation

Nu credeam să mai apuc susţinerea tezei. Acum 10 ani făceam primul drum la Cluj-Napoca pentru a mă înscrie la doctorat. În 4 ani am lichidat şi examene şi referate. Credeam că teza finală va urma firesc, la fel de repede. Nu a fost să fie. Şi nici nu doresc să dezgrop morţii. Important este faptul că am reuşit să susţin teza în Catedră. Cică asta ar fi adevărata susţinere. Acum se fac corecturile de fond şi plouă cu întrebări, sfaturi, sugestii. Eu unul nici măcar de astea nu am avut parte. Se pare că prezentarea a fost completă şi nimeni nu a avut obiecţii. Este oarecum frustrant. Obişnuit să fiu întrerupt după fiecare propoziţie, mă aşteptam să fiu asaltat şi să nu mai prididesc întrebărilor. Eram pregătit să parez orice întrebare creaţă din partea comisiei. Culmea însă…ora dedicată prezentării a decurs fără întreruperi şi cu un real interes din partea auditoriului. Auditoriu format din vreo 15 persoane (probabil toată catedra), în pofida faptului că mă aşteptam la maxim 5-6 persoane.
La câte susţineri de teze am participat, nu am observat ca cineva să-şi ia notiţe. La mine s-au luat. De asemenea, nu au fost întrebări de fond. Majoritatea comentariilor au vizat elemente de estetică a tezei. Gen, „Editura” nu se prescurtează „Ed.”, ci „Edit.”.
Punctul culminant a fost după susţinere când, trebuind să se stabilească comisia pentru susţinerea publică, profesorii au început să se certe între ei, fiecare dorind să se implice direct. Acum, nu ştiu dacă teza a stârnit un asemenea interes încât fiecare şi-a dorit să-şi pună semnătura, ca pe un gest de apreciere pentru ulterioara mea numire ca doctor, sau a fost vorba de un simplu calcul, având în vedere optarea pentru o comisie sau alta, în virtutea faptului că imediat după mine s-a mai susţinut o teză (destul de plictisitoare, din punctul meu de vedere).
Am fost felicitat. Pentru susţinere, pentru prestanţă, pentru maniera în care mi-am pregătit teza, pentru argumentele pe care le-am adus în discuţie. După susţinere, majoritatea celor prezenţi au încercat să-şi aducă aportul de apreciere. Iar senzaţia a fost de sinceritate şi nicidecum de periere, aşa cum se procedează de regulă. Oricum este poate ultima oară când mă mai intersectez cu profesorii din Cluj, aşa că nu-şi are sens excesul de zel laudativ din partea lor.
Nu am de ce să mă plâng. De unde am avut numai belele cu doctoratul acesta, în al 12-lea ceas se pare că toate merg strună. Şi zău dacă am făcut un efort în acest sens. Când este să meargă treaba, merge de la sine.
Mă pregătesc pentru susţinerea publică încrezător şi plin de energie. Susţinere care va avea loc în 2-3 săptămâni. Să-mi meargă atunci cel puţin cum mi-a mers şi acum. Doamne-Ajută.