Ph.D – first dissertation

Nu credeam să mai apuc susţinerea tezei. Acum 10 ani făceam primul drum la Cluj-Napoca pentru a mă înscrie la doctorat. În 4 ani am lichidat şi examene şi referate. Credeam că teza finală va urma firesc, la fel de repede. Nu a fost să fie. Şi nici nu doresc să dezgrop morţii. Important este faptul că am reuşit să susţin teza în Catedră. Cică asta ar fi adevărata susţinere. Acum se fac corecturile de fond şi plouă cu întrebări, sfaturi, sugestii. Eu unul nici măcar de astea nu am avut parte. Se pare că prezentarea a fost completă şi nimeni nu a avut obiecţii. Este oarecum frustrant. Obişnuit să fiu întrerupt după fiecare propoziţie, mă aşteptam să fiu asaltat şi să nu mai prididesc întrebărilor. Eram pregătit să parez orice întrebare creaţă din partea comisiei. Culmea însă…ora dedicată prezentării a decurs fără întreruperi şi cu un real interes din partea auditoriului. Auditoriu format din vreo 15 persoane (probabil toată catedra), în pofida faptului că mă aşteptam la maxim 5-6 persoane.
La câte susţineri de teze am participat, nu am observat ca cineva să-şi ia notiţe. La mine s-au luat. De asemenea, nu au fost întrebări de fond. Majoritatea comentariilor au vizat elemente de estetică a tezei. Gen, „Editura” nu se prescurtează „Ed.”, ci „Edit.”.
Punctul culminant a fost după susţinere când, trebuind să se stabilească comisia pentru susţinerea publică, profesorii au început să se certe între ei, fiecare dorind să se implice direct. Acum, nu ştiu dacă teza a stârnit un asemenea interes încât fiecare şi-a dorit să-şi pună semnătura, ca pe un gest de apreciere pentru ulterioara mea numire ca doctor, sau a fost vorba de un simplu calcul, având în vedere optarea pentru o comisie sau alta, în virtutea faptului că imediat după mine s-a mai susţinut o teză (destul de plictisitoare, din punctul meu de vedere).
Am fost felicitat. Pentru susţinere, pentru prestanţă, pentru maniera în care mi-am pregătit teza, pentru argumentele pe care le-am adus în discuţie. După susţinere, majoritatea celor prezenţi au încercat să-şi aducă aportul de apreciere. Iar senzaţia a fost de sinceritate şi nicidecum de periere, aşa cum se procedează de regulă. Oricum este poate ultima oară când mă mai intersectez cu profesorii din Cluj, aşa că nu-şi are sens excesul de zel laudativ din partea lor.
Nu am de ce să mă plâng. De unde am avut numai belele cu doctoratul acesta, în al 12-lea ceas se pare că toate merg strună. Şi zău dacă am făcut un efort în acest sens. Când este să meargă treaba, merge de la sine.
Mă pregătesc pentru susţinerea publică încrezător şi plin de energie. Susţinere care va avea loc în 2-3 săptămâni. Să-mi meargă atunci cel puţin cum mi-a mers şi acum. Doamne-Ajută.