Man To Man

Am ajuns şi la prima discuţie ca de la „bărbat la bărbat” cu juniorul. Am tot amânat evenimentul considerând că nu este suficient de copt pentru a pricepe o astfel de discuţie. Sincer, nu ştiu cât a priceput din tot ceea ce am încercat să-i explic. Evenimentele ulterioare vor confirma sau infirma „calitatea” vorbelor mele.
I-am vorbit despre responsabilitate şi despre consecinţele faptelor noastre. Despre prietenie, familie, iubire. Despre viitorul pe care fiecare şi-l plămădeşte prin acţiunile şi atitudinea prezentă. Despre răspunderea propriilor fapte. I-am povestit despre tentaţii, anturaje, influenţe negative. Am vorbit despre femei, droguri, ţigări, băutură.
Am încercat să-i explic de ce sunt, poate, mai „dur” uneori cu el. De ce, uneori, o protejez mai mult pe soră-sa, mult mai mică decât el.
Nu pot face diferenţieri între proprii mei copii. Îi iubesc la fel de mult. Fiecare vârstă, însă, are metode specifice de educaţie. Aşa consideram până nu demult. Acum încep să am dubii.
Adevărul este că sunt căcat tot la cur în ceea ce priveşte educarea copiilor. Îmi este frică să nu cresc nişte viitori rataţi. Să nu ajung în situaţia să-l car în cârcă pe junior beat mort de prin baruri sau să o culeg pe junioare de prin dosul boscheţilor.
Îmi este groază de ce ar putea rezulta din nişte copii „necontrolaţi” şi poate de aceea exagerez uneori în procesul de educare.
În momentul de faţă trag prima linie. Fii-meu începe clasa a 5-a. Mă uit la ce am realizat până acum şi nu sunt pe deplin mulţumit. Prea mult l-am protejat, prea mult l-am cocoloşit, prea puţine responsabilităţi i-am acordat. Îmi dau seama că nu este deloc pregătit să facă faţă provocărilor vieţii.
Undeva am greşit. Cam bănuiesc unde am zbârcit-o şi voi face tot posibilul să remediez situaţia. Sper să nu fie prea târziu. Mai zilele trecute, juniorul îi explica maică-sii că eu îl iubesc mai puţin întrucât este stângaci, deci altfel decât alţi copii. De aceea fac diferenţieri între el şi soră-sa. A durut a naibii de rău.
Un lucru este cert. Trebuie să-i acord mai multă încredere şi mult mai multă atenţie. Trebuie să mai renunţ la aşteptările proprii şi să am încredere că educaţia pe care o primeşte este corectă. Trebuie să am răbdare cu el. Trebuie să mă re-împrietenesc cu propriul meu copil. Trebuie să fiu ceea ce sunt. Tată.
Greu, foarte greu…deseori mă întreb dacă am fost, sunt sau voi fi pregătit pentru o astfel de „meserie”.