Sistemul de sănătate, în general, se află în colaps. Singurul lucru care funcţionează în acest sistem, şi funcţionează bine, este asistenţa medicală de urgenţă. Sistem de urgenţă devenit performant prin „copilul” lui Raed Arafat. Iar SMURD nu este o instituţie privată, ci un serviciu public integrat.
Pentru sistemul de urgenţe din România „caşcavalul” alocat de la Stat reprezintă cam 5 miliarde de euro. O halcă mult prea tentantă pentru băieţii deştepţi. Cum naiba să rateze această felie grasă? Şi cum se întâmplă în astfel de situaţii, portavocea României ia poziţie. Sigur, afacerile perfectate în laboratoarele Puterii, se pun la punct în spatele uşilor închise numai că, de data aceasta, găselniţa a răsuflat înainte de vreme. Asemeni unui prematur născut sau nu prin cezariană.
Făcând parte din tagma intelectualilor, acea categorie socială greu de convins, refuz să mă las prostit. Ceea ce contravine politicii guvernamentale. Dar acest aspect nu va mai fi o problemă în viitor. Educaţia a fost făcută varză. Urmează sănătatea şi apoi celelalte categorii de intelectuali. Într-un final apoteotic, România va rămâne doar cu „prostimea”. Scenariul optim pentru implementarea afacerilor clientelei politice.
Conflictul mediatizat dintre protagonişti a adus în prim plan nu o divergenţă de opinii, ci un atac personal. Nu sistemul de urgenţe a fost mărul media al discordiei, ci omul Arafat. Care probabil a deranjat şi acum trebuia să şi-o ia în freză. Şi a deranjat serios afacerile sus-puşilor de a trebuit să fie tras de urechi chiar de către preşedintele statului. Care nici acum nu îmi este clar în ce calitate a intervenit telefonic. Ca cetăţean sau ca preşedinte de stat ? Bănui că s-a dorit o poziţie cetăţenească din moment ce personajul a fost cel care a solicitat să fie introdus în direct la televiziune. Dar ce te faci că se bate cap în cap cu acea remarcă uluitoare pe care o citez din memorie: ”Când vorbeşte un preşedinte, e bine să taci”. Frate, îţi stă mintea în loc !
În altă ordine de idei, privatizarea din sănătate nu este deloc benefică pentru contribuabilul de rând. Nu în forma propusă pentru dezbaterea publică. Şi argumentez.
Unu. Se desfiinţează cele 42 de case judeţene pentru sănătate şi rămân doar 7-8 operatori privaţi. Încerc să înţeleg. Aceşti operatori vor prelua atribuţiunile caselor de asigurări de sănătate pentru fiecare judeţ în parte (ceea ce, conform unui calcul matematic simplu, înseamnă 8 x 42 = 336) sau această schemă este gândită, tacit, pentru mult trâmbiţata regionalizare a României ? În a doua situaţie, chiar nu îmi convine să mă deplasez la Galaţi, Focşani sau Buzău pentru a-mi rezolva problemele cu casa de asigurări de sănătate.
Doi. Direcţionarea fondurilor de sănătate către operatori privaţi presupune ca serviciul de sănătate de stat să nu mai aibă resurse suficiente pentru finanţare. În primă fază, dacă dă maşina peste mine, ar trebui să-mi impun să rămân conştient pentru a suna repede acasă ca să mi se aducă faşe, tampoane, atele, pastile şi alte accesorii necesare pentru o intervenţie medicală.
Trei. Fiind mai mulţi operatori pe piaţă, conform conceptelor de marketing, ai posibilitatea de alegere. Corect. Ce te faci însă, dacă te afli în sala de operaţie, cu jumătate de creier distrus şi, pentru intervenţie ţi se cere o sumă de bani de care nu dispui ? Îţi strângi rămăşiţele de creier într-o tăviţă şi te deplasezi frumos la alt operator care nu are pretenţii financiare mari ?
Şi seria argumentelor ar putea continua.
În loc să se facă praf şi ceea ce merge bine în România mai bine s-ar construi mai multe staţii de urgenţe şi spitale, mai ales în zonele greu accesibile, astfel încât toată lumea să poată beneficia de servicii medicale prompte şi de calitate, de la un singur operator şi nu de la j’demii, de să nu mai ştii la cine să apelezi în caz de nevoie. Astfel ajuţi cetăţeanul de rând şi nu făcând varză un sistem care chiar merge. Şi sigur, poţi îmbunătăţi sistemul, dar nu la maniera aceasta.
