Isterizarea naţională

A înnebunit lupul. Ce văd astăzi în jurul meu şi în ţară nu poate decât să-mi producă o perpetuă stare de greaţă.
Alegerile în desfăşurare, pentru structurile de conducere ale universităţii, au scos la iveală putreziciunea unui sistem totalitar. Biserici, bisericuţe, şuşoteli pe la colţuri, ameninţări, şantaj, insulte, jigniri şi toată gama aferentă. Noua metodologie de alegeri, concepută special pentru fraudare, a născut dispute şi suspiciuni. Votul pe listă nu poate conduce la nimic bun, ceea ce a fost deja demonstrat în sfera politicului. Degeaba s-a chemat comisie de investigaţie de la Minister. Culoarea politică rămâne aceeaşi.
Pe mine unul, mă sperie influenţa covârşitoare a politicului în structurile universităţii. Lista „comandată”, care a circulat liber prin toată instituţia, a ieşit în proporţie de 98%. Nu-mi explic de unde acest procent zdrobitor. Se vede că munca de lămurire a fost extrem de convingătoare. Am sperat eu altfel, dar mi-am dat seama că degeaba mă bat singur de muscă. Credeam că lumea s-a săturat să fie condusă de grupuri de interese, dar se pare că asta este exact ceea ce se doreşte. Ce să mai zic ?  Vom avea acea structură de conducere pe care o merităm.
Scandalurile interne, în care înotăm de ceva vreme, nu sunt decât extensia micro a scandalului macro din întreaga ţară. Lupta pentru ciolan a scos la lumină o clasă politică dispusă să treacă peste cadavre pentru a-şi proteja interesele proprii şi ale clientelei. Guvernanţii fac greşeli după greşeli iar media vuieşte.
Poziţia oarecum distorsionată a unei mari părţi din media de multe ori mă face să zâmbesc amar. Zi de zi apar noi subiecte de despicat cu mult aplomb, uneori până la ridicol. Insistenţa multor jurnalişti de a smulge o declaraţie pe gustul lor diferitelor personaje devine de multe ori agasantă.
Toate acestea mă conduc cu gândul la o naţie de isterici. Mulţi ţipă sau guiţă, iar problemele de fond rămân nerezolvate. Europa, încetul cu încetul, începe să-şi ia mâna de pe ţara asta şi parcă văd că în curând vom fi expulzaţi definitiv pe uşa din dos. Şi atunci la ce bune toate sacrificiile făcute până acum ?
România îşi complică singură existenţa întrucât aceasta este gena ei. Gena unui popor chinuit şi oropsit care nu simte că trăieşte cu adevărat dacă nu se dă niţel în stambă. O naţie care nu-şi poate găsi liniştea decât dacă aduce biruri de sacrificiu. Un neam pentru care fiecare gură de libertate a lăsat în urmă dezastru, lacrimi şi cadavre. Un copil al străzii pentru care sigurul scop în viaţă este supravieţuirea cotidiană, ziua de mâine fiind doar o simplă speculaţie.
Păcat…şi dezarmant totodată. Întrucât nu am ce lăsa copiilor mei. Nici măcar libertatea spiritului. Şi în nici un caz libertatea trupului.