Echi’ şi Dezechi’

Distracţia de bază a baştanilor. Şi a ofiţerilor. Dimineaţa şi seara. Uneori şi în timpul zilei, din lipsă de altceva. Echiparea şi dezechiparea de ţinuta militară trebuia să se realizeze pe timpul cât îi lua unui băţ de chibrit ca să ardă. Exasperaţi că nu reuşeam să ne încadrăm în timp şi sătui de atâtea culcaturi, genuflexiuni şi flotări, fiecare a început să găsească soluţii ingenioase pentru a se încadra în timpul alocat exerciţiului. De la coaserea cămăşii de tunică, aranjarea şireturilor astfel încât să se strângă pe bocanc de la o simplă tragere, până la a dormi cu ţinuta pe sub pijama. Încetul cu încetul, bibanii au început să se încadreze în timpul necesar, spre nemulţumirea baştanilor. Şi cu cât numărul celor care nu se încadrau se micşora, cu atât băţul de chibrit, ţinut iniţial vertical cu flacăra în sus, începea să se încline, până ce se răsucea complet la 180 grade. Cred că din acest motiv refuz acum cu încăpăţânare să-mi aprind ţigara de la chibrit, făcându-mi stocuri serioase de brichete. Când şi această distracţie a început să se răsufle, baştanii ne-au pregătit cu meticulozitate o noapte de pomină. Mereu vigilenţi şi atenţi la toate tertipurile pe care le încercam pentru a fenta exerciţiul de echipare, după ce am adormit cu toţii buştean, s-au împrăştiat pe la fiecare pat şi au început să schimbe hainele, frumos împăturite la capetele paturilor, au legat şireturile de la bocanci între ele sau de paturi, au ascuns bonete şi centuri. Apoi, aliniaţi cu toţii în uşa dormitorului şi zâmbind maliţios, au început să urle ca din gură de şarpe.

- Alarmăăăă ! mugea unul, în timp ce altul izbea cu picioarele într-un fişet metalic. Echiparea şi fuga marş pe platou, rânjea cu sadism caporalul în timp ce a aprins băţul de chibrit.

Am sărit cu toţii bezmetici din somnul dulce al dimineţii şi ţin’te. Am început să cădem ca muştele, claie peste grămadă. Cei cu şireturile legate picau retezaţi asemeni copacilor tăiaţi cu drujba, alţii rămâneau agăţaţi în tunicile legate cu sârmă de grilajul metalic al paturilor, unii umblau în 4 labe prin dormitor căutându-şi bocancii, câţiva ţipau ca din gură de şarpe scoţându-şi labele picioarelor din bocancii umpluţi cu piuneze, cioburi sau marmeladă. Într-un minut, tot dormitorul era tot o viermuială şi un vuiet perpetuu, presărat cu înjurături şi gemete. Flacăra chibritului, înclinat la 45 de grade s-a stins rapid, apoi, fără menajamente, am fost împinşi în şuturi spre platoul de instrucţie. Care cum a reuşit fiecare să pună ceva pe el. Numai în şosete sau doar cu un bocanc în picior, în chiloţi sau cu cămaşa încheiată strâmb, cu un crac de pantalon pe picior şi altul legat de mijloc etc.

- Băăăă, uitaţi-vă la voi, hohoteau baştanii. Sunteţi ruşinea armatei. Hal de soldaţi, poftim! Ia, în livadă adunarea !

- Culcat/ salt înainte/ târâş / aviaţie inamică, se succedau comenzile într-un ritm ameţitor.

În scurt timp, stratul subţire de zăpadă din livadă s-a transformat într-o mocirlă iar bibanii au devenit negri precum noaptea. După instructajul de rigoare, ne-am întors în dormitor şi până la raportul de dimineaţă am avut timp să ne spălăm şi să ne recuperăm ori repara ţinutele. Fix la ora 7, ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic, ferchezuiţi cu toţii, curaţi şi cu hainele încă jilave de la spălat, aşteptam cuminţi, în formaţie, ridicarea drapelului pe catarg. O nouă zi începea.

Prohodul

Structurarea trupeţilor este clară şi împământenită în cadrul oricărei garnizoane. Este vorba de bibani (sau pufani), cei mai proaspeţi înregimentaţi, baştani, cei care aşteaptă cu sufletul la gură noua serie de recruţi pentru a scăpa de muncile zilnice şi de frecuşul ofiţerilor şi, cu voia dumneavoastră, veteranii, cei pe care îi doare în p*** de armată şi care aşteaptă cu nerăbdare liberarea mult aşteptată.

Veteranii, de regulă, nu prea participă la dinamica unităţii militare. Zac în paturile de campanie cât e ziua de lungă şi aşteaptă să le fie servită masa la pat de către pajii personali.

Baştanii sunt cei care asigură sarea şi piperul vieţii cazone. Ei au pâinea şi cuţitul şi dispun de bibani după bunul lor plac. Sunt Dumnezei pe parcela lor de dormitor, ori în alte locaţii ale unităţii militare şi orice împotrivire este aspru sancţionată. Au o imaginaţie bogată, sadică şi în fiecare zi găsesc ceva nou pentru a-şi exercita dreptul la sclavie dobândit cu atâta trudă, transpiraţie şi lacrimi de la predecesori. Atunci când se plictisesc de pornirile dictatoriale, devin poeţi ori filozofi. Şi iubitori de artă. Ori de muzică vocală. Iar bibanii devin cobaii perfecţi.

În preajma Crăciunului, unui baştan i s-a făcut dor de taică-său decedat într-un şanţ, cu sticla de votcă strânsă grijuliu la piept. Şi musai dori să rememoreze clipele de reverie de lângă catafalc, atunci când bea cot la cot cu unchi, mătuşi şi verişori înjurând de mama focului că vaca o lăsase tas’u lui frate-său.

Imediat toate paturile metalice au fost mutate la perete şi, în mijlocul dormitorului s-a adus o masă. Cel mai pricăjit dintre bibani s-a întins cât era de lung, iar restul l-au înfofolit într-un cearşaf, cândva alb, ca într-un giulgiu. În jurul „mortului” s-au aliniat restul bibanilor, în genunchi, cu mâinile împreunate a rugăciune. Lumânări aprinse în jurul „decedatului” şi muzică adecvată în surdină.

- Plângeţi, ţi-ai drack, doar sunteţi la înmormântare, zise baştanul cu năduf. Aaaa, nu vreţi ? Culcat cu toţii ! Mama voastră. Băăă mortăciune, tu ce dracului bagi culcat? Tu eşti mortul. Dracul este al tău dacă mai mişti.

După vreo (20-30) de culcaturi, au început cu toţii să miorlăie nişte tânguiri de-ţi venea să-i iei la palme.

- Băăă….Mai cu vlagă. Nu aţi mâncat astăzi? Şi vreau şi vorbe…executarea!

- Uăăăăăă, de ce te-ai dus taică ? Oaaaaaa, cum ne-ai lăsat tu pe drumuri. Tăicuţăăăăă, de ce ai plecat ? Vino înapoi la nevastă şi copii…

- Băăă, dar crucea? Unde-i crucea? Boilor, vreţi să-l îngropaţi ca pe un păgân ? Ia, fuga şi aduceţi T-ul de spălat.

Cu T-ul trântit peste catafalc, jeluielile şi tânguirile au continuat cu şi mai mult simţ de răspundere, cu fiecare funie udă care se lipea pe spatele actorilor.

Baştanul râdea pe înfundate de se prăpădea, dar cum observa că unul dintre bibani tăcea, iar se înfoia şi zbiera ca din gură de şarpe. A urmat plimbatul cu masa prin dormitor, simulând drumul spre groapă, apoi îngroparea propriu-zisă, prin crearea unei grămezi vii de pufani, fiecare trebuind să sară din paturile etajate peste săracul „decedat”, care holba ochii ca la melc, la fiecare contact cu trupurile care cădeau peste el de-a valma.

Cu puţin după miezul nopţii, veteranii au început să vocifereze că nu pot dormi astfel încât regizorul spectacolului a încheiat brusc reprezentaţia, concediind sictirit actorii.

În noaptea aceea mi-am visat toate neamurile decedate, iar dimineaţa m-am trezit cu un gust amar în gură.

Sergentul

Nu avea mai mult de 30 de ani. Bine legat, robust, cu obrajii rumeni, crăpându-i de sănătate şi de trai bun şi cu o mustaţă nomadă, specifică, pe care şi-o rumega sau şi-o mângâia cu degetele, în funcţie de stările sufleteşti prin care trecea. Isteţ, viclean, perfid, ipocrit, impulsiv, demonic, grandoman, vanitos, slugarnic, sinuos, lunecos acest produs „perfect” al regimului comunist, ţiganul-sergent, era omul potrivit la locul potrivit pentru a struni corpul de elită al unităţii.

- Băăăă…pulifricilor. Aici, nici măta, nici tactu nu-ţi mai este aproape, să te ascunzi după fuste. Ai înţeles, bă, soldat ? Aici înveţi să eşi bărbat. De azi încolo eu este şi mumă şi taică, ‘nţeles? Să dea mama lu’ proces penal şi partidu’ şi toţi Sfinţii să nu asculţi la ordine, că dracu’ e-al tău. Eu sunt tătâne-tău tău scump şi drac care deschide la tine ochii să ajungi bărbat. Şi mă-ta aia proastă şi curvă, care s-o futut cu toţi boschetarii, ca să te aducă pe lume şi care te iubeşte ca pe ochii din cap, că dehhh…i-o plăcut pula care te-o scos. Tăt ce-i al vostru e şi al meu, tăt ce vă aparţine îmi revine mie. Tăt ce zicu eu este curect, că altufel tot neşte papă-lapte ce sunteţi rămâneţi. Întrebări ?

- Tovarăşe sergent, permiteţi să raportez, s-a repezit un soldat, roşu la faţă de indignare. Mama mea nu este curvă.

- Comintezi soldatule ? Trupă, program de voie. Iară tu, rumânule împuţit, la instrucţie cu tine, şi a dispărut cu el undeva în spatele clădirii.

Timp de două ore, am auzit numai ţipete şi zbierete, pocnituri, gâfâieli, opinteli. Apoi, sergentul a dat din nou adunarea şi ne-a strâns grămadă în faţa pavilionului. Soldatul recalcitrant, a fost adus târâş, susţinut de subţiori, roşu ca racul, abia mai respirând, distrus, umilit, înfrânt.

- Companie, pulică ăsta vrea să deie raportul. Ia zice măi, cum e mă-ta?

- Permiteţi-mi să raportez, abia s-a auzit printre gâfâituri, e curvă, să trăiţi.

- Mai tare bă ţărane, că nu se aude până-n cur la companie.

- E curvă, tovarăşe sergent, ţipă acesta cu ultimile puteri. E cea mai mare curvă, să trăiţi.

- Brava la soldat. Eşti pe drumu’ ăl bun. Încă câţiva instrucţii ca aista şi vei fi complet riiducat. Şi bărbat adevărat. Videţi bă proştilor ce presupune reeducaria ? Vă scotu io din cap şi fumurile şi fiţele, jigodii de oraş ce-mi sunteţi. Şi acu la somn cu voi. Şi nu-l uitaţi pi sergentu’ vostru că ie şi lui fuame de atâta muncă.

Imediat, 3-4 soldaţi au fugit la valizele de lemn şi i-au adus care ce avea de-ale gurii din pachetul primit de acasă de la părinţi. Aceşti soldaţi au devenit, ulterior, garda personală a sergentului şi uneltele lui în procesul de reeducare a recalcitranţilor.

Trierea

La câteva zile de la încorporare, după ce toţi bibanii au împărţit acelaşi dormitor comun, chiar şi câte doi în acelaşi pat metalic scârţâitor şi după ce veteranii ne-au deschis ochii asupra a ceea ce se întâmplă prin unitatea militară, a sosit vremea trierii. La un raport de dimineaţă. Comandantul unităţii, cu mâinile la spate, săltându-se uşor pe vârfuri, ne examina pe fiecare în parte, cu o privire inexpresivă, pe sub cozorocul caschetei. Prima trupă formată viza gospodăria agrozootehnică. Doar asigurarea hranei era esenţială pentru unitate. Apoi popota, centrala termică, spălătoria, parcul auto, centrala telefonică, curierii etc. Comandantul doar se uita la subalternii direcţi, fiecare pe domeniul lui de influenţă, iar aceştia percutau rapid.

- Băăă…care te pricepi la animale ? Care vine de la ţară şi ştie să muncească pământul ?

Treptat, treptat, subunităţile se formau ca de la sine iar aleşii dispăreau încolonaţi, în urma ofiţerului însoţitor. Într-un final, comandantul garnizoanei a păşit hotărât printre cei rămaşi în formaţie, examinându-ne scrutător de sus până jos.

- Tu, tu şi tu…un pas în faţă.

Parcă ne alegea pe sprânceană. Unul mai solid şi mai înalt ca altul. Imediat am realizat că se face selecţia pentru Corpul de Gardă. Iar poveştile pe care le-am auzit de la cei mai vechi ca noi, privind această subunitate, nu putea decât să-mi producă frisoane pe şira spinării.

- Tu…un pas în faţă, mi-a ordonat sec, în timp ce trecea mai departe, spre următorul candidat.

Am înlemnit, am luat poziţia de drepţi şi, cu glas tremurat, am ripostat.

- Permiteţi să raportez !

Vădit enervat de reacţia mea, s-a oprit brusc din mersul legănat şi s-a întors lent cu o privire acvilină către mine. Şi-a rumegat nişte vorbe printre dinţi, şi-a oprit pornirea violentă, s-a calmat şi s-a proţăpit cu mâinile în şolduri, cu faţa la o palmă de capul meu.

- Domnule Comandant, permiteţi să raportez, m-a completat cu o voce calmă, suspect de binevoitoare, în timp ce se uita fix în ochii mei. Raportează ! a bubuit apoi ca un tun vocea lui dogită.

Am tresărit speriat şi m-am crispat în poziţia de drepţi.

- Domnule Comandant, permiteţi să raportez ! am continuat, vădit timorat. Am probleme cu coloana vertebrală şi nu-mi pot exercita serviciul militar în locaţia stabilită.

- Ce vorbeşti pui ? mi-a zâmbit mieros printre buze şi o satisfacţie imensă i s-a lăţit pe toată faţa.

A sărit înapoi un pas, şi-a crăcănat picioarele şi şi-a dus mâinile la spate.

- Culcat ! Drepţi ! Culcat ! Drepţi !

M-am prăvălit la pământ instantaneu şi am executat ordinele fără să crâcnesc. Nu ştiu câte minute a durat instrucţia. La un moment dat, plictisit poate, a predat ştafeta unui sergent, apoi şi-a continuat imperturbabil selecţia. După ce toţi soldaţii au fost distribuiţi, a revenit în faţa mea şi l-a împins pe sergent cât acolo.

- Soldat ! Comanda la mine. Drepţi !

Răsuflând cu greu, am încremenit din nou în poziţie regulamentară.

- Ziceai că ai probleme cu coloana ?

- Domnule Comandant, permiteţi să raportez ! Da, am probleme.

- Păi cum aşa…Dacă era să fie cum zici mătăluţă, rămâneai întins pe jos de la primele mişcări. Şi apoi, e frumos din partea ta ? Pe cine vrei să trimit în Gardă ? Sfrijiţi din ăia pe care i-am trimis la spălătorie sau la popotă ? Eşti ditai animalu’…uită-te la tine.

- Domn….

- Gura ! Marş la Corpul de Gradă, putoare !

Aşa mi-am început peripeţia armată la Corpul de Gardă al unităţii.

Intro

Mi-aş fi dorit ca evenimentele de atunci să rămână ferecate în cotloanele creierului şi să nu-mi mai amintesc niciodată de trăirile terifiante din timpul unui conflict armat. Evenimentele care se petrec acum în lume, însă, nu au cum să mă lase insensibil şi indiferent. Mai mult, toate veştile care curg neîncetat pe toate canalele media îmi trezesc amintiri neplăcute şi, mai mult, îmi alimentează acea stare de panică pe care am resimţit-o şi în decembrie ’89. Este clar că această criză va degenera şi se va extinde, cuprinzând toate zonele conflictuale îngheţate.

Obama nu este decât carnea de tun aruncată la înaintare de păpuşarii ascunşi ai economiei mondiale. Putin îşi consolidează imperiul ţarist, cu fiecare cizmă înfiptă perfid în Europa, râzând maliţios în timp ce se joacă cu robinetul energetic. Puterile asiatice au strâns suficient capital financiar şi economic astfel încât să joace de la egal la egal pocher cu mai marii tradiţionali mondiali. Ţările arabe îşi strâng rândurile şi cer respect prin teroare.

Iar România se dovedeşte a fi acelaţi stat mediocru, culpabil, cu fundul în două luntrii, cu o putere politică ahtiată după ciolan.

Nu-mi doresc decât ca păpuşarii intereselor ascunse să aibă suficientă înţelepciune încât să nu transforme naţii întregi în victime colaterale. Şi mai ales, nu-mi doresc să mai îmbrac vreodată uniforma militară. Consider că mi-am achitat datoria faţă de ţară.