Colaps educaţional

La mulţi ani pe 2011.

Băsescu către Boc.
- Taie-le 25%.
- N’ţeles, să trăiţi.
După o perioadă..
- Mai vin la şcoală ?
- Da, şefu’.
- Nu-i nimic, mai taie-le 25%.
Şi tot aşa…
- Băăă, tot mai vin ?
- Vin, măria ta.
- Mama lor…încă 25%.
- Păi, ştiţi…nu mai am de unde să tai.
- Bine măi, boculeţ…Pune-le taxă de intrare în şcoală atunci…Hă-hă-hă.

Cam aşa este cu învăţământul românesc.
Am citit din doi în trei noua lege a educaţiei. Când o să fiu suficient de sictirit, probabil să o lecturez cap-coadă.

Spicuiri:
1. Învăţământul nu numai că este o meserie boemă, dar devine şi una de lux şi de capete super-luminate. Ca să poţi accede în învăţământul universitar, musai trebuie să fi doctor. Sau, mă rog…măcar înscris la doctorat. O să colcăie instituţiile de doctori şi apoi ne apucăm de chestii omonime. Hmmm…obstetrică-ginecologie…sună tentant. Problema este că nu mai vine nici dracul în învăţământ…iar de doctorat, ce să mai zic. De când s-a tăiat şi sporul de doctorat, cui îi mai arde de studii aprofundate?
2. Un cadru didactic nu are dreptul să cumuleze mai mult de 2 norme la instituţia unde activează şi în oricare altă instituţie de învăţământ. Păi cum aşa nehaliţilor ? Măcar aşa se mai reuşea obţinerea unor venituri cât de cât decente. Poate unii sunt super-profesori şi îi ţin curelele să ţină mai mult de 2 norme didactice. Este posibil. Parol…Uite aşa le facem buzunarul gras celor de la particulare. Că de nevoie, profesorii de la Stat vor trebui să predea la privaţi. Şi parcă nu s-ar şti cum este cu aceste instituţii…Bani-bani şi iar bani. Calitate, ioc. Dar dehh, mulţi parlamentari şi senatori sunt profesori “eminenţi”.
3. Proiectele de cercetare, granturile şi alte chestii tematice nu vor mai fi plătite din fondurile de finanţare. Aţi ucis şi cercetarea în România. Aşa, subţire, câtă era. Cine îţi face cercetare gratis ? Prost să fie ăla…
4. Nu se mai plătesc delegaţiile şi deplasările. Altfel zis, ai chef să mergi la vreo conferinţă sau simpozion, scoţi bani din buzunar. Aţi distrus şi posibilităţile de profesionalizare şi creştere a calităţii învăţământului.
5. Evaluarea instituţiilor de învăţământ superior se va face conform normelor europene, cu comisii externe. La cât de varză este sistemul, o să ne închidă occidentalii toate universităţile. Aracis nu era bun. Profesorii mor de foame şi voi îi plătiţi pe occidentali. Dar, na, cum să reuşească guvernul să mai disponibilizeze nişte profesori?
6. Nu se mai ţine cont de vechime pentru a accede la un grad didactic superior. Cică se încurajează promovarea tinerilor. Mâncaţi rahat. Promovarea nu se face pe merite, ci pe pile. O ştie şi măturătorul de pe stradă. Ce naiba măi…încercaţi să vindeţi castraveţi grădinarilor.
7. Accederea la gradul de conf. sau prof. se face numai în baza portofoliului de activitate ştiinţifică. Adică, trebuie să ai cărţi publicate, nu ştiu câte cursuri tipărite, articole de specialitate în publicaţii ISI (cât de greu poţi publica un astfel de articol nu mai zic), citări în literatura de specialitate străină, proiecte şi contracte de cercetare (musai ca director, că altfel nu merge) etc. Aloooo…nu toţi sunt Einsteini. Altfel zis, cine naiba mai are nevoie de profesori ? La gara, la împins vagoane. Oricum sunt prea mulţi şi întrucât nu li se poate retrage gradul, se aşteaptă pensionarea lor. Momentan nu este nevoie de alţi pretendenţi la aceste grade mult râvnite în învăţământul superior aşa că hai să blocăm orice şansă de promovare din start. Şi când dinozaurii de acum se vor pensiona, va rămâne învăţământul fără confi şi profi. Asta da lucrătură. Cu bătaie lungă.
8. Aceeaşi promovare de care am povestit mai sus, este condiţionată temporal. Revenim la cincinalele ceauşiste. “Activitate ştiinţifică pe ultimii 5 ani”. Păi măi nenicilor…ca să poţi scrie o carte valoroasă îţi trebuie ani de zile. O carte nu se scrie într-o săptămână. Şi dacă eşti aşa mai bătrâior, tot ce ai avut de zis ai spus cu mulţi ani în urmă. Cărţile rămân, indiferent că le-ai scris acum 1 an sau 10 ani (Fie vorba între noi, eu încă mai folosesc surse din anii ’65-’70…Atunci, cu adevărat se scriau cărţi). Apoi, sunt domenii blocate, în care efectiv nu mai poţi reinventa roata. Uite aşa se încurajează plagiatul şi compilaţiile. Că na, trebuie să publici.

Şi aş mai zice, dar e că mă enervez şi mă arunc de la balcon. Cu sau fără copii. Sau poate doar cu nevasta.

Înţeleg că ministrul Educaţiei&bla-bla are ce are cu Marga&Co. Dar plesneşte-i domn’e la punct fix. Strict şi personal, fără victime colaterale.
De asemenea, înţeleg că ăl de sus, cel mai de sus, are ceva cu poporul, întrucât a fost el votat cu o majoritate confortabilă, dar majoritatea aia nu a reprezentat şi majoritatea ţării.
Vendete de astea să faceţi voi între voi, ţi-ai drack de nemernici.

Hai noroc şi la mai mare. Să trăiţi fericiţi până la adânci bătrâneţi. Pe cât posibil în altă ţară. Sănătate şi virtute.

Cele bune.

Galaţi

Este perioada conferinţelor şi a comunicărilor ştiinţifice. Numai bine, până să vină pârjolul verii. Majoritatea universităţilor îşi planifică fel de fel de manifestări, se calcă în picioare, îşi suprapun zilele de prezentări şi caută şmecherii pentru a atrage participanţi. Evident, pentru bani. Taxele nu sunt mici. Oricum numărul acestora este în continuă descreştere. De la an la an, fiecare reeditare de conferinţă atrage tot mai puţini interesaţi. S-au şmecherit. Trimit doar lucrările şi apoi invocă fel de fel de motive mai mult sau mai puţin puerile pentru a absenta. Oricum lucrările vor fi publicate de către instituţia organizatoare şi uite aşa se pomenesc flăcăii cu articole cotate ISI sau ISBN sau mai ştiu eu cum, fără a transpira.
În acest context, m-am băgat şi eu în seamă. La Conferinţa studenţească de la Galaţi. Numai că eu chiar am transpirat. O săptămână i-am frecat pe studenţi ca să se prezinte cât de cât onorabil. Şi nu m-au dezamăgit. Chiar mi-au depăşit cu mult aşteptările, întrucât s-au întors cu premii. Răsplătite financiar. Bravo organizatorilor.
Studenţii au fost entuziasmaţi. Este prima manifestare de acest gen la care au participat. Au învăţat cum să pregătească o lucrare ştiinţifică, cum să o prezinte şi cum să vorbească în faţa unui public. Au interacţionat cu alt mediu universitar, cu alţi studenţi, cu alţi profesori, cu o comisie de examinare. S-au descurcat exemplar. Bravo studenţilor.
Nu ştiu care a avut emoţii mai mari. Ei sau eu. Oricum, eu unul nu am dormit în noaptea dinaintea susţinerilor. Căminiştii au fost de vină. S-au certat, au trântit uşi şi au ascultat muzică până-n zori. Vorba vine…de fapt, cred că eu am avut emoţii cât toţi la un loc.
Galaţi, ca şi oraş, mi-a stârnit nostalgii. De pe vremea când eram de vârsta studenţilor. Ehhh…oleacă mai bătrâior. Când o bună prietenă îmi arăta oraşul. Parcă nimic nu s-a schimbat. Am regăsit şi banca şi terasa şi faleza pe care am bătut-o în lung şi-n lat. Păpădia din intersecţie, clădirea în care lucrează, hotelul în care am stat. Pomul sub care am sărutat-o şi aleea pe care mi-am ţinut partenera de mână până mi-au transpirat palmele.  Nu am mai găsit sala de calculatoare, că parcă mă mâncau degetele să-i dau un semn de viaţă. Şi totuşi…aşa trebuie să fie cel mai bine. Fiecare a luat-o pe drumul lui. Nu ar fi cazul să ne împiedicăm în amintiri.
Urmează conferinţa studenţească de la Constanţa. La care, printre participanţi, se vor afla şi studenţii cu care am fost la Galaţi. Nu mai am nici o emoţie. Ştiu că se vor descurca la fel de bine. Mi-am luat mâna de pe ei. Le-am arătat drumul, mai departe se descurcă singuri. Succes.

Ph.D – final dissertation

Am mai dat una la spate. Îmi stătea ca un ghimpe în coaste. În continuare totul vine de la sine. Sau, mă rog, aşa ar trebui.
Tot îi aud pe cei care au trecut printr-un doctorat ce bucurie şi detaşare se resimte după ce ai fost uns doctor. Îmi pare rău că trebuie să fiu eu iar oaia neagră a elitei universitare, dar în afară de un profund dezgust nu pot simţi nimic altceva. Şi o lehamite acută… Oricum, era anormal ca după atâtea piedici, prezentarea finală să decurgă de la sine, fără evenimente incomode.
Am plecat spre Cluj ca la pomul lăudat şi nu m-am ales decât cu nervi. Credeam că numai în Universitatea în care lucrez sunt lucrurile strâmbe, dar observ cu stupoare că fenomenul a căpătat amploare de masă. Nici că se putea organizare mai proastă din partea centrului universitar faţă de care aveam un respect deosebit, ca şi instituţie de elită a învăţământului românesc. Dar, după cum ziceam, am plecat la drum nu ca să demonstrez ceva, astfel încât m-a durut la bască. Am trecut nesimţitor prin toate şicanele organizatorilor, am organizat eu ce trebuiau să facă ei, am strâns din dinţi şi mi-am văzut de prezentare. Şi a ieşit totul neaşteptat de bine.
Sigur, mă simt mult mai uşurat acum. Cu vreo 1250 EUR. Aşa că, aviz amatorilor…cine doreşte doctorat, musai trebuie să strângă bani din timp.
De acum pot să-mi văd liniştit de ale mele. Sunt sfătuit de cei din jur ca timp de cel puţin 1 an de zile să nu mai mişc un pai pe linie profesională. Nu o să mă lase conştiinţa, însă. Am prea multe proiecte demarate şi nefinalizate. Partea bună este că nu mai sunt presat de timp. Aşa că, încetul cu încetul, voi termina tot ce mi-am propus. Sănătate să fie şi înţelegere din partea familiei. Dumnezeu să mă ajute.

Go To Cluj

Iar mă pregătesc de drum. Sper ca de data aceasta să şi reuşesc să plec. Deja mi s-a amânat susţinerea publică a tezei pentru a treia oară. Şi după cum observ, când se epuizează piedicile umane, intervine starea vremii. Nenorocită vreme în ţară. Sper să nu rămân înzăpezit pe undeva sau să fiu luat de viitură cu tren cu tot. Ar fi culmea suspansului ca după atâtea amânări să stau în loc din cauză de „babe” ciufute şi ne…
Oricum nu mă mai pasionează acest doctorat. Am muncit ca vita timp de 10 ani şi mă aleg cu nimic. S-a tăiat şi sporul de doctorat, s-au blocat şi avansările profesionale şi nici nu se mai ţine cont de pregătirea universitară. Cică să fim plătiţi funcţie de performanţe. Aiurea…poveşti de adormit copii. Păi cine poate să mai creadă, în condiţiile actuale de trai, că se mai răsplăteşte cumva munca ? Tot pupincuriştii îşi vor primi acele salarii meritorii pentru performanţă şi calitate. Dai o limbă în ureche şefului ăl mare, te-ai aranjat cu salariul corespunzător…„ciripeşti” despre colegi, primeşti bonus de fidelitate…Şi aşa mai departe. Guvernul scoate numai inepţii pe masa de lucru. Dar ce să mă mai mir…la aşa Românie, aşa Guvern.
În fond şi la urma urmei a început să mi se rupă. Nu voi reinventa niciodată roata, fapt pentru care o folosesc pe asta din dotare. Aşa strâmbă cum este. Merg la Cluj nu pentru a demonstra ceva. Nu pentru afirmare şi nici pentru lauri. Merg să mă simt bine. Măcar de atâta lucru să profit şi eu din întreaga ecuaţie a doctoratului. Că pe urmă cine ştie când şi dacă voi mai ajunge pe acele meleaguri. Dacă vremea face figuri, nu-i bai. Mă închid în cameră şi mă îmbăt cui. Prezentarea va fi oricum frecţie la picior de lemn. Majoritatea vor sta cu ochii după colţ, salivând la protocol. Mulţi se vor enerva progresiv pe măsură ce timpul alocat prezentării se va lungi spre final, cu gândul la restaurantul la care vor mânca şi bea gratis, pe spinarea doctoranzilor. Eccetera.
No, mult a fost, puţin a mai rămas…Oare ? Parcă cutremurele din lume se apropie tot mai mult de România. Ce-ar fi dacă…Sau lasă….puşchea pe limbă. Baftă să am.

Şi întrucât şi pentru că astăzi este 8 Martie, un gând bun şi o primăvară frumoasă cititoarelor acestui blog. Să fiţi fericite, iubite şi dorite de cine vreţi voi.